Geamia Abdul Medgid (numită și Moscheea Mare) a fost construită în perioada 1859 – 1865 de Guvernul Otoman în orașul Medgidia.
În prezent geamia este cea mai veche clădire din oraș și una din cele două lăcașe de cult islamic din Medgidia.
Războiul Ruso-Turc (1828–1829) a avut ca urmare și distrugerea completă a orașului Medgidia, populația fiind dispersată în localitățile din jur. După Războiul Crimeii (1853-1856), Said-pașa, guvernatorul otoman al Dobrogei, a așezat circa 6.000 de tătari emigrați din Crimeea pe locul vechiului oraș distrus, pe care l-a reclădit după aproape 30 de ani.
Sultanul Abdul-Medjid (1839-1861) a emis la 2 septembrie 1857 un firman pentru construirea geamiei, care a primit apoi numele sultanului.
Este o construcție monumentală, de formă pătrată, în stil neoclasic specific arhitecturii islamice[3], executată din piatră de calcar fasonată manual, și lemn de cedru, adus din Liban.
Minaretul, înalt de 25 m, cu scară interioară în spirală și terasă circulară în partea superioară, este construit tot din piatră de calcar. Interiorul este neschimbat de la construcție și păstrează în original, toate detaliile.
Clădirea, care a fost executată și întreținută de Guvernul Otoman, a fost deservită încă de la înființare de un imam, un hatip și un muezin.
Abdul-Medjid a fost al XXXI-lea sultan al Imperiului Otoman(1839–1861).
A încercat să încheie alianțe cu marile puteri ale Europei occidentale, cum ar fi Marea Britanie, Franța, state care au fost aliate ale otomanilor împotriva Imperiului Țarist în Războiul Crimeii. În cadrul Tratatului de la Paris, Imperiul Otoman a fost inclus în familia națiunilor europene. Dar marile realizări ale lui Abdul-Medjid sunt reformele (numite Tanzimat) cu caracter liberal pe care le-a promovat (reforme inițiate de tatăl său, Mahmud al II-lea), care au deschis drumul modernizării Turciei și au favorizat mișcări naționaliste de eliberare în cadrul popoarelor subjugate.
Pentru reformele sale, a fost considerat un adevărat Atatürk al secolului al XIX-lea.
Abdul-Medjid moare la numai 39 de ani datorită tuberculozei, boală de care suferise și tatăl său. Este succedat de fratele său, Abdul Aziz, cel mai în vârstă supraviețuitor al familiei.
