Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Casa-Muzeu „Filip Totyu”, Dve MogiliCod 2323


În casa-muzeu „Filip Totyu” din orașul Dve Mogili, și-a petrecut ultimii ani ai vieții legendarul conducător bulgar, Filip Totyu, care s-a născut la 10 aprilie 1830 în Mahalaua Grecească din satul Voneshta Voda, județul Veliko Tarnovo. Acolo se află și acum casa natală-muzeu „Filip Totyu”, care este administrată de Muzeul Național de Istorie.

Locul este unul dintre monumentele luptelor pentru eliberarea națională a Bulgariei. Încă din timpul vieții, Filip Totyu s-a transformat într-o legendă. Un sfert de secol, acesta a stârnit groază turcilor, a supraviețuit la 4 condamnări la moarte, de trei ori a reușit să scape din închisori bine păzite, iar generalii ruși s-au consultat cu acesta cu privire la locul pe unde trupele să treacă Dunărea. Numai câteva tușe sunt necesare pentru a se contura silueta unui bulgar demn de admirație.

În onoarea a 150 de ani de la nașterea lui Filip Totyu și 1300 de ani de la înființarea statului bulgar, casa care este locuită de acest spirit bulgar neînfrânt și în care a încetat să bată o inimă mare, a fost transformată în muzeu. În fiecare an, în ziua morții legendarului conducător, la mormântul acestuia sunt depuse flori de către bulgarii recunoscători.

Într-una dintre camerele casei s-a realizat o expoziție cu lucruri personale ale lui Filip Totyu: ceas, baston, pușcă, stemă și fotografii și documente referitoare la viața și activitatea acestuia. În celelalte trei camere s-a efectuat o reconstituire a interiorului vechii case bulgărești, cu lucruri originale din vremea în care a trăit conducătorul.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



12466152