Născut într-o familie veche de boieri, Anton Bibescu, avocat, diplomat și scriitor, era îndrăgostit de Corcova. Bibeștii dețineau în acest colț al Olteniei peste 2.000 de hectare de pământ. Și-au ridicat un conac și pe la 1920 au înființat plantații de viță-de-vie nobilă. Corcova a devenit în scurt timp locul preferat de Anton și Marta Bibescu pentru petrecerea vacanțelor. Moda era ca vara să stai la moșie și iarna să-ți cheltuiești banii în capitalele Europei, așa că odată ce florile umpleau dealurile, calești trase de cai îl aduceau pe Anton Bibescu la conacul de la Corcova.
Corcova, ca moșie a Bibeștilor, a cunoscut perioada sa de glorie la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a sec. al XX-lea. Prințul Anton Bibescu a angajat un tânăr agronom francez pentru a se ocupa de podgorie, Aristoteles Sauget. Acesta, urmat de fiii săi, a făcut din Corcova un rai și mai ales, a inventat Corcovinul și Corcovelul, cupaje uluitoare având la bază cabernetul. Nici unul dintre tehnologii IAS-ului din perioada comunistă, unii chiar meritorii, nu a mai reușit să le refacă.
De altfel, Corcova era locul preferat de petrecere a vacanței pentru Anton Bibescu și Martha Bibescu, precum și pentru o parte din prietenii lor celebri.
Virgiliu Tătaru, publicist și istoric literar mehedințean consemnează în “Tragica aventură a spiritului”: „Prințul Anton Bibescu era mai mult decât convins că numai în aceste locuri din fermecătorea vale a Motrului își putea redobândi acel mereu căutat echilibru al trupului și al sufletului, pentru a porni din nou, cu nebănuite avânturi, cu sporite energii, pe valurile învolburate ale vieții, în căutarea eternului mister al destinului omului pe pământ. Aici, în conacul de la Corcova, îi plăceau mai ales primăverile, lăsându-se pătruns de amețitorul parfum al atâtor flori pe care le considera numai ale acestui pământ și pe care credea că nu le va mai întâlni nicăieri. Prințul iubea la fel de mult și toamnele Corcovei, trăia clipe de rară fericire când vedea întinsele podgorii copleșite de rod și când atingea, ca o mângâiere, strugurii dolofani și brumării care decantaseră miraculos comoara de aur a soarelui verii.”
Tot în vremuri de demult s-au deschis ușile conacului pentru a-l primi pe Nicolae Titulescu. În acest loc unic din lume, după cum îl considera Anton Bibescu, și-a găsit inspirația și Mihail Sebastian. Prozatorul și dramaturgul era condamnat la domiciliu forțat, iar Anton Bibescu a făcut toate demersurile pentru a i se permite lui Mihail Sebastrian să locuiască în conacul de la Corcova. Acolo a petrecut luni de neuitat, timp în care a scris piesa de teatru „Steaua fără nume“, intitulată inițial „Ursa Mare“.
Despre conac și împrejurimile sale s-a dus vestea până în Franța. Marcel Proust, bun prieten al prințului Anton Bibescu, își exprima, în scrisorile pe care i le trimitea acestuia, admirația față de aceste locuri, pe care și-ar fi dorit din tot sufletul să le cunoască: „Nume dragi, ca acela de Corcova, îmi erau atât de familiare și de apropiate ca Senlis și de o mie de ori mai dragi decât Bonnelles, și tremuram întruna să nu le văd în vreun comunicat și mă învinuiam că nu cunosc îndeajuns și altele pe care trebuie că voi le îndrăgiți și care sunt poate cunoscute prin amintiri de-ale tale, de-ale lui Emanuel, de-ale prințesei Bibescu. Cât de mult îmi sunteți în inimă în clipele acestea!“, îi scria Marcel Proust lui Anton Bibescu, care se afla la Corcova.
