Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Mãnãstirea Sfântul Pantelimon, BalaciCod 1527


Mănăstirea Sfântul Pantelimon dintre Balaci și Siliștea-Gumești a avut o soartă mult mai crudă decât celelalte mănăstiri din jurul Balaciului. Unitatea militară și aeroportul, înființate aici după cel de-al Doilea Război Mondial, au șters orice urmă de mănăstire. Există o depeță a unui protopop teleormănean care solicită Comisiei Monumentelor Istorice, în anul 1921, dărâmarea Bisericii Sfântul Nicolae din satul Siliștea-Gumești și construirea unei biserici noi pe locul acesteia, deteriorate. Deși „biserica veche“ nu avea nici 100 de ani, în inventarul ei aflăm „opt icoane vechi, deosebit de valoroase“. Este posibil ca aceste icoane să fi provenit de la mănăstirea dintre Balaci și Siliștea-Gumești, care se desființase nu de prea multă vreme.

Cele circa 30 de pavilioane ale unității militare sunt ocupate în anii ‘60 de către o casă de copiii (circa 1.600). Această casă de copii este mutată de aici în preajma revoluției. După 1990, rămânând pustii, pavilioanele ajung aproape o ruină. Dispar uși, ferestre, instalații etc. În 1993, P.S. Episcop Galaction al Alexandriei și Teleormanului aduce aici câțiva călugări și înființează Mănăstirea „Sfântul Pantelimon“. Biserica este amenajată provizoriu într-o fostă sală de clasă, iar călugării își injgheabă chiliile prin pavilioanele părăsite. Trapeza își găsește locul în sala de proiecție a cinematografului fostei unități militare. Numărul călugărilor a ajuns în prezent la aproape 20, stareț fiind Prea Cuviosul Părinte Antonie Lita.

Paraclisul s-a amenajat într-o sală de clasă cu capacitatea de 500 de persoane. A fost improvizată o catapeteasmă din lambriuri pe care s-au fixat mai multe icoane, şase din cele mari fiind îmbrăcate în argint. Intrarea în paraclis se face prin partea de nord printr-o uşă de lemn în două canaturi. Lumina e dată de 10 ferestre mari duble din lemn, peste care sunt suprapuse alte 10 ferestre, aşezate pe peretele din răsărit.

Mănăstirea impresionează prin istoricul ei, dar și prin fenomenele misterioase care au avut loc sub acoperișul ei. În urmă cu câțiva ani icoanele din mănăstire au început să plângă cu lacrimi de mir și de sânge. Urmele sunt vizibile chiar și în prezent.

În preajma Mănăstirii Sfântul Pantelimon se află și un fost aeroport care făcea parte din unitatea militară. Turiștii au acces neîngrădit pe pistă, cât și la celelalte mănăstiri amplasate în aceeași zona, pe terenul fostei baze militare.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14054030