Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I, simbol al energeticii româneşti, rod al colaborării româno-iugoslave, a fost inaugurat la 16 mai 1972. Muzeul Hidrocentralei Porţile de Fier I s-a deschis în 1976, prezentând caracteristicile generale ale Dunării, datele hidrologice, mărturii materiale ale aşezărilor umane din zonă. Începerea oficială a lucrărilor la Sistemul Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I a avut loc la 7 septembrie 1964. Această construcţie este simetrică şi identică, având două centrale hidroelectrice despărţite de barajul deversor, cu o lungime de 441 m şi 14 guri deversoare, înălţimea barajului fiind de 74 m.
Lacul de acumulare format are peste 2 miliarde metri cubi apă şi o lungime de 120 km. Trecerea vapoarelor se face prin cele două ecluze construite simetric faţă de axul barajului. Sistemul de ecluzare este în două trepte după principiul vaselor comunicante (diferenţa de nivel a apei este de 30 m). Înainte de construirea Hidrocentralei de la Porţile de Fier I, Colectivul complex al Academiei Române a făcut cercetări complexe în zona viitorului lac de acumulare Porţile de Fier I.
O parte din aceste cercetări au fost valorificate în cadrul expoziţiei. Zona Defileului Porţile de Fier a fost locuită încă din paleolitic. Cercetările au stabilit că aici s-au dezvoltat două culturi arheologice noi: Schela Cladovei în epipaleolitic şi Insula Banului în prima epocă a fierului. Expoziţia ilustrează faptul că aceste comunităţi umane au locuit aceasta zonă de acum 30.000 de ani până în zilele noastre. Acest lucru este demonstrat de o bogată ceramică aparţinând diferitelor culturi arheologice.
Zona aceasta a fost disputată de-a lungul secolelor de puterile militare care au acţionat pe acest segment al Dunării. În epoca romană, această zonă a jucat un rol important. Întărită cu numeroase fortificaţii, aceasta a constituit baza de pornire a luptei împotriva statului dac. Pentru a putea controla regiunea, romanii au construit un drum pe malul sudic al Dunarii, adesea tăiat în piatră, iar pe fluviu şi-au trimis o flotă militară. Armele de foc prezente în expoziţie sugerează lupta dusă de populaţia locală, ajutată de numeroase fortificaţii împotriva năvălitorilor. Primul aşezământ monahal din Ţara Românească a fost organizat în jurul Mănăstirii Vodiţa. Construită de călugărul sârb Nicodim în secolul al XIV-lea, aceasta a constituit un focar al ortodoxiei, care se opunea penetraţiei catolicismului în zonă.
În urma formării lacului de acumulare au fost strămutate 7 localităţi pe malul sârbesc şi 10 localităţi pe malul românesc (Orşova, Ada-Kaleh, Ogradena, Vârciorova, Tisoviţa, Plavişeviţa etc.). Incursiunea în Muzeul de la Hidrocentrala Porţile de Fier I se încheie cu coborârea în Sala turbinelor, unde se pot admira cele 6 turbine Kaplan, cu o putere instalată a fiecareia de 194,5 MW. Greutatea unei turbine este de 3680 t. Axul turbinei are o lungime de 18 m şi 71,5 rotaţii pe minut. La capătul inferior al acestuia se găseşte asamblat butucul cu cele 6 pale (20 t fiecare pală. Rotorul generatorului are 600 t greutate şi 14 m diametru. Căderea medie de apă este de 27,5 m, iar debitul necesar fiecărei turbine este de 800 m3/s.
Curentul produs de turbine trece la cele 6 transformatoare ridicătoare de putere, apoi este transmis la staţiile de conexiune. Hidrocentrala de la Porţile de Fier I este cea mai mare din România, producând 50% din hidroenergia ţării.
