Monumentul funerar Vorvoreanu se află în cimitirul Ungureni și a fost realizat de Raffaello Romanelli, sculptor italian care a realizat peste 300 de lucrări plastice, 40 dintre acestea existând în România. Multe altele se găsesc în orașul Detroit, Michigan, Statele Unite ale Americii. Statuia a fost creată în 1898, reprezentând în mărime naturală milionarul craiovean Gogu Vorvoreanu, într-o […]
Grădina zoologică se află în parcul Romanescu și este deschisă publicului pe întreaga durată a zilei, accestul fiind gratuit. Este considerată una din cele mai vechi grădini din țară, aceasta fiind inaugurată în anul 1906, la comanda primarului de atunci, Nicolae Romanescu. Leul Dani este printre primele exemplare din grădina zoologică. Are aproximativ 20 de […]
În 1943, ca un omagiu adus celui care s-a ocupat îndeaproape de realizarea parcului Romanescu, la intrarea principală, a fost ridicat un bust al lui N. Romanescu. Nicolae Romanescu a fost primar al Băniei în anul 1898, 1901-1916, 1929. A fost una dintre cele mai emblematice figuri ale oraşului şi a contribuit la dezvoltarea Craiovei […]
Parcul Romanescu, cunoscut de a lungul timpului şi sub numele de Parcul Bibescu, Parcul Independenţei sau Parcul Poporului, se află pe locul unde, la mijlocul secolului al XIX-lea, se afla moşia şi grădina familiei Bibescu. Grădina, amenajată de un grădinar neamţ, la iniţiativa marelui logofăt Ioan (Iancu) Bibescu, era amenajată cu pavilioane, bănci, sere. Dupa […]
Sediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială este una dintre clădirile incluse în lista obiectivelor turistice a județului Dolj, fiind construită la sfârșitul secolului al XIX-lea. Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul […]
Imobilul în care funcționează sediul secundar al Primăriei Craiova, de pe strada „Al. I. Cuza” nr. 1, datează din perioada 1900-1905 și se află pe lista monumentelor istorice. Potrivit datelor de arhivă, clădirea a fost concepută de la bun început ca să aibă două destinații. Aici trebuia să funcționeze un hotel, dar și un sediu […]