Grădina Botanică „Al. Buia”, aflată sub conducerea Universităţii din Craiova, a fost înfiinţată din iniţiativa şi sub îndrumarea prof. dr. univ. Alexandru Buia în anul 1952, este o instituţie ştiinţifică, didactică şi educativă. Acesta a înţeles că nu poate fi vorba de un învăţământ superior agronomic sau horticol fără o grădină botanică universitară. Grădina se întinde […]
Școala a fost înființată în chiliile de la Biserica Obedeanu, ctitorită de marele boier Constantin Obedeanu. Fiul lui Constantin Obedeanu a închinat biserica ridicată de tatăl său către episcopul Grigorie al Râmnicului Noului Severin. Ulterior, aici s-a înființat prima școală din Craiova de învățătură cu un dascăl de slavonă și unul de greacă. Această școală […]
În Craiova interbelică, între anii 1920 și 1920 se construiește așa-numita Casa Alba (pe una din laturile grădinii centrale – English Park – realizată în stilul unui scuar londonez), după planurile arhitectului Constantin Iotzu. Clădirea reprezintă prima clădire de blocuri din Craiova, construită, s-a numit Palatul Nou și a aparținut Băncii Comerțului, iar strada se numea […]
În secolele XVII-XIX în spaţiul în care se găseşte în momentul de faţă clădirea secţiei de Istorie-Arheologie a Muzeului Olteniei exista un izvor de la care se aprovizionau sacagii cu apă potabilă şi pe care o distribuiau contra cost în zona istorică a Craiovei. Terenul aparţinea Bisericii Maica Precistă din Dud, astăzi Madona Dudu. Tot […]