A fost executată în 1887 de sculptorul Italian Ettore Ferrari. O replică identică se află din 1925 la Sulmona (Italia).
Este așezată în partea veche a orașului, în Piața Ovidiu, în fața primei clădiri a Primăriei Constanța, azi Muzeului Național de Istorie și Arheologie, lângă portul Tomis.
Primul dintre monumentele statuare ridicat la Constanța după reintrarea sub administrație românească este cel care îl înfățișează pe marele poet roman Publius Ovidius Naso (43 î.e.n. — 17 e.n.). Statuia din bronz îl înfățișează pe Ovidiu într-o atitudine adânc meditativă. Dezvelirea statuii, în august 1887, a prilejuit o adevărată sărbătoare la care au participat toți constănțenii, în frunte cu prefectul Remus Opreanu, inițiatorul „Comitetului pentru statuia lui Ovidiu”.
Statuia se află pe un soclu de marmură albă, pe care este încrustată o placă cu un text din „Tristele”.
„Sub astă piatră zace Ovidiu cântărețul
Iubirilor gingașe răpus de al său talent.
O, tu ce treci pe aicea și dacă ai iubit vreodată
Te roagă pentru dânsul sa-i fie somnul lin.”
Inițial statuia a fost amplasată cu fața spre nord, construcția Palatului Primăriei impunând, în 1921, mutarea pe actualul loc. În cursul ocupației Germano-Bulgare, în anii 1916-1918, statuia a fost dată jos de pe soclu de armata bulgară, pentru a fi luată ca pradă de război, dar intervenția unor ofițeri germani a oprit originala „inițiativă culturală”; până la revenirea autorităților românești, în noiembrie 1918, statuia a fost adăpostită în subsolul Primăriei. În 1925, o replică fidelă a acestei opere a fost dezvelită în orașul natal al poetului – Sulmona.
Ettore Ferrari, născut într-o familie de artiști plastici, a devenit unul din protagoniștii mișcării de renaștere artistică după actul deunificare a Italiei. Tatăl său, sculptorul Filippo Ferrari (1819-97), l-a învățat sculptura și i-a inoculat pasiunea pentru politica republicană.
În 1868 a câștigat o bursă de studii la Accademia di San Luca din Roma, pe care a absolvit-o în 1872, după care a rămas în Academie pentru o vreme îndelungată ca profesor și, în același timp, deputat în parlamentul italian.
Între 1904 și 1917, Ettore Ferrari a fost Marele Maestru al Ordinului Francmasonic Marelui Orient al Italiei (Grande Oriente d’Italia). Din 1918 până 1929, a fost Suveran Mare Comandor al Ritului Scoțian din Italia. Ca apărător consecvent al valorilor democratice, Ettore Ferrari a fost unul dintre cei mai consecvenți adversari ai fascismuluimussolinian.
După ce în noiembrie 1925 Benito Mussolini a promulgat legea ce interzicea activitatea societăților secrete,Masoneria a fost, practic, scoasă în afara legii. Pentru că Ettore Ferrari nu și-a abandonat convingerile, a fost pus sub observația poliției iar atelierul său a fost devastat de mai multe ori de către fasciști. Reprimarea sa a culminat în mai 1929 cu punerea sa sub acuzare, pentru vina de a fi încercat să reorganizeze Francmasoneria. Imediat după aceea, Ettore Ferrari i-a transmis deplinele sale puteri lui Giuseppe Lenti, Locotenent Mare Comandor și luptător antifascist de anvergură, care emigrase în Franța. După numai trei luni, Ettore Ferrari a încetat din viață la Roma. A fost înmormântat în Cimitero Comunale Monumentale Campo Verano din Roma.
