Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Teatrul Național, CaracalCod 1598


Edificiul teatrului din Caracal, construit între 1896-1901 în stil eclectic cu accente neobaroce şi neorenascentiste, impresionează prin masivitatea şi bogăţia sa decorativă.

Teatrul s-a realizat după planurile arhitectului austriac Franz Billek, întocmite la Bucureşti în luna mai 1896. Din câte se ştie, aceasta este singura clădire construită de arh. Billeck în Regat. Antreprenor a fost italianul Spaulenzi Mariani.

Faţadele de nord şi de sud păstrează elemente decorative ale faţadei de est, dar le pune în operă într-un mod diferit. Coloanele angajate devin pilaştri fără capitel, fereastra cu trafor este mărginită de doi mascheroni. Cornişa de coronament se termină cu un fronton triunghiular. Lanternoul peste scările de acces la balcon este din tablă. Clădirea este din zidărie de cărămidă, la ferestre şi la uşi au fost folosite ca buiandrugi şine de cale ferată înguste.

În tratarea spaţiilor interioare, accentul a fost pus pe holul principal. Din arhietip a fost eliminată scara de onoare monumentală. Accesul la balcon se face prin două scări laterale, din piatră. Pictura originală nu s-a păstrat, astăzi interioarele fiind complet repictate. Etajul al doilea are trei ferestre mici şi o cornişă pe console, cu trafor din ipsos cu motive vegetale având ca emblemă lira. Iniţial, pe cornişă erau patru statui ce reprezentau muzele: Caliope, Eutherpe, Terpsichore şi Thalia, înlocuite în 1959. (Sursa, Monografia Caracal, Jurnalul Naţional).

Amintim în treacăt pe câţiva dintre artiştii care au înnobilat această scenă: genialul violonist George Enescu a dat mai multe concerte. D-na general Averescu a cântat din gură pentru concerte de binefacere. Apoi: Aristiţa Romanescu, Agata Bârsescu, Sturza, Filotti, Marioara Voiculescu, C. Notara, Brezeanu, Liciu, Soreanu, Lecca, Davila, Demetriad, Bulandra, Creţu, Anestin, Radovici, Manolescu, Storin, Ciprian, George Vraca, Grigore Vasiliu Birlic, Dina Cocea, Tantzi Cocea, Fory Eterle, Aurel Rogalschi, Eugenia Zaharia, Vasile Creţoiu, Ovidiu Rocoş, Remus Comăneanu, Manu Nedeianu etc. În opere şi operete: Băjenaru, Niculescu-Basu, Atanasiu, Nora Marinescu, Tănase etc. Marii savanţi: Iorga, Pârvan, I. Ştefănescu au ţinut conferinţe, precum şi Tache Ionescu, Xenopol, Mircescu, conferinţe politice. Mari figuri ale ştiinţei, literaturii şi artei: Nicolae Iorga, Vasile Pârvan, Xenopol, Octavian Goga, mari politicieni, precum Tache Ionescu, Nicolae Titulescu au conferenţiat pentru propăşirea neamului şi a culturii româneşti, dar şi pentru împlinirea marelui vis dintotdeauna, de a se înfăptui România Mare.

Caracalul are propria trupă de teatru, sub titulatura Teatrul Municipal, cu o activitate neîntreruptă de peste 60 de ani, o trupă de amatori, e drept, dar cu un repertoriu variat sub semnătura unor regizori profesionişti, cu spectacole de teatru pentru toate gusturile şi pentru orice vârstă.

La Teatrul Naţional au loc, anual, Festivalul Naţional de Teatru „Ştefan Iordache”, Festivalul de Comedie al teatrelor neprofesioniste, Festivalul de Teatru şi Film de scurt metraj pentru tineret „fesTin”, permanent stagiunea Teatrului Municipal,  spectacole de teatru, de muzică, de divertisment, simpozioane, conferinţe, expoziţii etc.




Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14040323