Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Satul de Vacanță, ConstanțaCod 1162


Satul de vacanță este un loc popular printre turiștii care își petrec concediul în stațiunea Mamaia. Amenajat în sudul stațiunii, acest loc este ideal pentru persoanele aflate în căutarea distracției și veseliei.

Inițial, locația a fost concepută ca un complex de restaurante care să reunească specificul culinar al provinciilor românești. Astfel, în acest moment majoritatea localurilor amenajate în Satul de vacanță poartă nume precum Casa Prahoveană, Casa Vâlceană, Casa Dobrogeană, Casa Argeșeană.

De-a lungul timpului, pe lângă aceste locații au fost deschise mai multe restaurante, galerii comerciale și magazine cu suveniruri îndepărtându-se astfel de obiectivul inițial.  Satul de vacanță a devenit un loc polivalent, plin de culoare, în care turiștii se pot plimba, pot face cumpărături sau pot mânca preparate diverse.

De departe, atracția principală a Satului de vacanță este celebrul Luna Park, un parc de distracții plin de lumini și jocuri colorate. Sunt disponibile trenulețe și caruseluri pentru cei mici, dar și instalații pentru adulți (centrifugă, roller-coaster, ciocane, etc.). De asemenea, o roata mare oferă o panoramă uimitoare asupra stațiunii Mamaia și a orașului Constanța.

Constanța a fost fondată în urma colonizării grecești a bazinului Mării Negre (greacă Pontos Euxeinos) de către coloniști milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de Tomis. Acest nume este probabil derivat din cuvântul grecesc tomí însemnând tăietură, despicătură. Conform legendei, Iason și argonauții săi ar fi poposit aici după ce fuseseră trimiși în Caucaz să fure „Lâna de Aur”. Urmăriți de flota regelui Colhidei, Aietes „Uliul”, l-ar fi tăiat în bucăți pe fiul acestuia, Absyrtos, până atunci ținut ostatic la bord, pentru a-l obliga pe rege să caute și să adune resturile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel argonauților timpul necesar pentru a fugi spre Bosfor. Însă arheologii consideră mai plauzibil ca tăietura (din linia țărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, astăzi submers, în fața Cazinoului. O altă posibilă origine a numelui ar fi Tomiris, regina masageților, un trib getic ce trăia între Marea Neagră și Marea Caspică (Herodot).

Milezienii au găsit pe aceste locuri o așezare getică, noul oraș ajungând la nivelul unui polis de-abia în secolul IV-III î.Hr.. Portul folosit de greci pentru comerțul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciți și celți) a permis dezvoltarea unui centru urbanistic. Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46, fiind redenumit Constantiana. Publius Ovidius Naso, poetul roman, și-a găsit exilul între anii 8–17 e.n. și și-a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viață.

Orașul a rezistat vremurilor tulburi din secolele al III-lea și al IV-lea, frământate de numeroase invazii gotice, scitice și hunice, devenind reședința provinciei Sciția Mică (latină Scithia Minor, greacă Mikrá Skithía). După împărțirea Imperiului Roman, Constanța, împreună cu întreaga Sciție Mică, a revenit Imperiului de Răsărit și a rămas parte a acestui stat până în secolul al VII-lea, când a fost pierdută din cauza migrațiilor slavilor și proto-bulgarilor.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14220231