Cetatea Soarelui. Aşa numeau localnicii de odinioară biserica şi curţile medievale din cărămidă, ridicate în Tătărăştii de Sus, aşezare atestată documentar la 1538. Monumentul istoric se cheamă Ruinele Curţilor Bălăceanu, după numele familiei de boieri, căreia tradiţia îi atribuie ridicarea impunătorului aşezământ, începând cu anul 1777. În 1798, în paraclisul curţii, Zoiţa Bălăceanu îl îngropa pe Anghelache Amiras de la Enosu, soţul său, pentru ca în 1817, într-un moment de slăbiciune, aceeaşi să-i dăruiască proprietatea lui Ştefan Bellu. Dar acesta o lasă să se ruineze. În timp, cutremurele, furturile şi degradările au transformat Cetatea Soarelui, locul permanent scăldat în lumina astrului zilei şi în cea ziditoare a Creatorului, într-o sălbăticie. Zidurile curţii s-au năruit treptat, istoria s-a neantizat, buruienile şi gunoaiele au înmormântat cetatea transformând-o într-un loc oarecare, numit de localnici La Ziduri. Aici, în 2009, după două secole de sălbatică uitare, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, s-a pus piatra de temelie a actualei mănăstiri.
Biserica, înscrisă într-un plan dreptunghiular, cu absida altarului semicirculară în interior și poligonală în exterior, cu pridvor deschis, a fost probabil lipsită de turlă. În interior, între naos și pronaos, se află o serie de coloane solide. Intrarea în biserică se făcea printr-o ușă masivă de lemn, înzestrată cu o grindă pentru baricadare în interior.
Mănăstirea Sfânta Ecaterina a fost întemeiată în anul 2009, lângă ruinele complex fortificat format din casele familiei boierești Bălăceanu și o biserică de la anul 1798. Alături de sfânta muceniță, mănăstirea mai are și un al doilea hram, Schimbarea la Față. În viața de obște se nevoiesc astăzi cinci maici, împreună cu duhovnicul lor, ieromonahul Serafim Dobrin.
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina a trăit pe vremea împăratului Maximian, în jurul anului 304. Născută în cetatea Alexandriei, în familia principelui Consta, tânăra era foarte frumoasă. Încă din tinerețe, ea s-a îndeletnicit cu învățătura grecească și latinească, studiindu-i pe mai toți marii filosofi și poeți ai lumii antice.
După ce L-a cunoscut pe Hristos, tânăra și-a închinat viața Acestuia, trăind în feciorie și rugăciune, lucru care nu a plăcut nici măcar părinților ei. Pentru aceasta, împărații Maximian și Maxentie, au prins-o pe sfântă și au supus-o la nenumărate chinuri. Cu mila lui Dumnezeu și cu înțelepciunea ei, sfânta a întors la credință peste o sută și cincizeci de retori, împreună și pe mulți alți păgâni. În cele din urmă, sfintei mucenițe i s-a tăiat capul, luând astfel cununa cea nevestejită.
