Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Basilica Adamclisi, AdamclisiCod 1236


La sud-vest de punctul central al intersecției celor două axe principale de circulație s-a construit o grandioasă basilică civilă numită forensis.

Basilica are o suprafață de 18 x 50 m, cu axul lung orientat nord-sud și compartimentată în trei nave, cu două rânduri de coloane de mari dimensiuni.

S-au păstrat în situ doar câte 18 baze de coloane pe fiecare aliniament.

Construcția a fost ridicată din ziduri groase de circa 1 m, din pietre cioplite neregulat, care sunt legate cu mortar amestecat cu cărămida sfărâmată. Ceea ce se mai păstrează astăzi este doar o mică parte din acest zid, puțin ridicat peste nivelul pardoselii.

Accesul se făcea atât dinspre cardo, cât și din decumanus maximus. Laturile lungi sunt prevăzute cu „contraforți” (12 pe fiecare latură).

Cripta situată sub paviment, la extremitatea de est a navei mediane, se prezenta ca o încăpere dreptunghiulară (2,70 m/2,30 m), înaltă de 2,50 m, acoperită de o boltă semicilindrică, orientată E-V, prăbușită în întregime.

Accesul în criptă se făcea printr-un coridor în pantă, lung de 4,20 m și larg de 1,15 m, mărginit de pereți groși de circa 0,70 m, situat la mijlocul laturii de vest a încăperii. În coridor se afla cel mai probabil o scară de lemn, deoarece nu s-a găsit niciun rest de trepte de piatră, marmură sau cărămidă.

În criptă au fost găsite resturile a cinci schelete omenești, fără nicio urmă de sicriu sau obiect de inventar, cu excepția unui mic cui de aramă de la vreun coșciug sau cutie de lemn pentru moaște.

În interiorul criptei au mai fost descoperite un colț de placă de marmură, gros de 4 cm, trei fragmente mărunte de tencuială de culoare galbenă, un fragment de amforă pe care se mai distingea un rest de inscripție cu vopsea roșie, alte fragmente ceramice, majoritatea de amfore târzii, și un fragment de vas de sticlă cu decor în relief. În apropierea criptei, la 1 m adâncime, s-a găsit un opaiț piriform, de factură locală, decorat pe chenarul discului cu cerculețe și semnul crucii în relief, iar mai jos, cu circa o jumătate de metru, într-un strat de arsură aparținând sfârșitulului secolului IV – începutul secolului V, un alt opaiț piriform, de proveniență microasiatică, executat dintr-o pastă și într-o tehnică superioară, având ca ornament în jurul orificiului pentru ulei o rozetă, iar pe chenarul discului o coardă de viță de vie cu struguri, simboluri ale creștinismului primelor secole.

Basilica forensis de la Tropaeum Traiani este asemănătoare celei de la Pompei, având ca și aceea, pe axul lung, vis-à-vis de intrarea principală latura îngustă un spațiu rezervat.

În general, aceste construcții aveau nava centrală supraînălțată față de cele laterale.

În nivelul superior se practicau galerii, loc de întâlnire și de plimbare.

Descrierea unei basilici și al rostului ei a fost transmisă de Vitruvius (V,1). Basilica de la Tropaeum se înscrie în parametrii descriși de Vitruvius.

 



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14220256