Biserica a fost construită prin anul 1882 și are ca hram Adormirea Maicii Domnului.

Forma bisericii este de tip cruce.

În icoanele bizantine și în arta medievală occidentală, este întâlnită adeseori imaginea Maicii Domnului pe patul de moarte, înconjurată de apostolii ce suferă și se roagă alături de ea. Această scenă pare a deriva din numeroase scrieri apocrife ce au descris în amănunt ultimele zile trăite pe pământ de Sfânta Fecioara Maria, moartea sa, înmormântarea, învierea și înălțarea ei la ceruri.

Variante ale acestor povestiri ori legende au supraviețuit în texte siriene și grecești datând dintr-o perioadă cuprinsă între secolul al III-lea și cel de-al cincelea. Împăratul Mauricius (582-602) a consacrat data de 15 august celebrării Adormirii Maicii Domnului („Koimesis” sau „a adormi”) pe cuprinsul întregii biserici bizantine, această zi de aniversare a morții Sfintei Fecioare Maria fiind adoptată la sfârșitul secolului al șaptelea și de către biserica romană. Odată cu intrarea oficială a acestei sărbători în calendarele bisericești, narațiunile referitoare la ea și-au croit calea spre predicile, doctrinele și operele artistice religioase.
Într-o predică grecească timpurie ce celebra Adormirea Maicii Domnului, episcopul Ioan al Tesalonicului (610-649) pretindea că a cules diferite mărturii ale morții acesteia, ce descriau numai ce s-a întâmplat cu adevărat atunci. Potrivit acestei versiuni, un înger al Domnului i-a vestit Sfintei Fecioare Maria ca urma să moară peste trei zile. Ea și-a chemat rudele și prietenii să rămână împreună cu dânsă două nopți, cerându-le să cânte imnuri de slavă în loc de a intona cântece de întristare. Și-a făcut apariția și Sfântul Apostol Ioan, urmat de ceilalți apostoli, toți fiind purtați acolo pe nouri din toate colțurile lumii. În timpul celei de-a doua nopți, Sfântul Apostol Petru a predicat, îndemnându-i pe toți cei prezenți să „ia curaj” de la Maica Domnului și să ducă o viață plină de virtute în așteptarea propriilor lor morți. A doua zi, în vreme ce Sfânta Fecioara Maria zăcea la pat, Iisus a venit la ea însoțit de numeroși îngeri. Atunci când Domnul, avându-l alături pe Arhanghelul Mihail, a intrat în odaia ei, „Sfânta Maria a simțit că viața sa a ajuns la o culme de împlinire, fața ei îndreptându-se zâmbitoare către Iisus. Apoi, Domnul a luat sufletul ei și l-a pus în mâinile Arhanghelului Mihail.”

A urmat înmormântarea, ce a fost puțin întârziată de o căpetenie a preoților evrei scoasă din minți, care s-a repezit plină de mânie la sicriu; mâinile lui s-au încleștat de catafalc, fiindu-i tăiate pe loc, până când aceasta s-a căit și brațele i-au fost lipite din nou de trup, fiind complet vindecat. La trei zile după înmormântare, apostolii au deschis sicriul Maicii Domnului, „dar nu au găsit nimic altceva decât straiele sale de îngropăciune; căci ea fusese luata de Hristos, Domnul ce devenise carne din carnea ei, pentru a o duce către locul moștenirii sale eterne, mereu vii.”