Biserica de lemn din Gojgărei a fost ridicată pe locul actual în anul 1818 și poartă hramul „Cuvioasa Paraschiva”. Se remarcă prin decorația sculptată a portalului de la intrare, a brâului median, a stălpilor de la pridvor și a grinzilor și consolelor de sub bolțile interioare. Din pictura veche de secol al XIX-lea s-a păstrat decorul de pe piciorul de altar. Inscripția pisaniei de început se păstrează fragmentar pe peretele dintre pronaos și naos.
Monumentul este realizat din bârne groase de stejar, cioplite cu barda, cu patru feţe aşezate orizontal după cum este obişnuit în arhitectura populară, încheiate în clasicul mod ţărănesc cheotoare „în coadă de rândunică”. De asemenea, are un pridvor larg deschis în faţă, cu stâlpi din lemn. În timp, biserica a suferit modificări care au vizat pereţii exteriori şi pălimarul pridvorului care au fost tencuite, evitându-se însă acoperirea cu tencuială a brâului median în formă de „funie răsucită” care înconjoară biserica la exterior. Acoperişul, iniţial din şiţă şi turla din lemn au fost înlocuite cu învelitoare din tablă, ceea ce afectează armonia monumentului. Elementele din lemn ale construcţiei care nu au fost tencuite au fost recent vopsite cu vopsea în ulei de culoare albastră, afectând aspectul estetic al monumentului.
Biserica de lemn se încadrează tipului de biserică cu plan
dreptunghiular simplu şi absida altarului decroşată faţă de corpul principal. Respectă tradiţia bisericilor de cult ortodox: altar rectangular, nava (naos), dreptunghiulară, tinda (pronaos). Turla este amplasată pe pridvor. Acoperişul este realizat peste tot corpul bisericii, unic, în patru pante mari, urmând spre est conturul altarului. Elementul architectural deosebit faţă de al altor construcţii eclesiastice îl constituie bolta pridvorului, semicilindrică, cu axul poziţionat perpedincular pe axa longitudinal a bisericii. Turnul-clopotniţă este situat la intrarea în curtea bisericii, poarta de acces fiind situată sub clopotniţa construită din zid.
Satul Gojgărei a fost atestat documentar în anul 1499. Faptul că biserica este în mijlocul cimitirului nu trebuie să ne mire, până în sec. al VIII-lea era o regulă generală ca cimitirul să se dezvolte în jurul bisericii, îndeosebi în sudul şi răsăritul acesteia.