Biserica parohială se află în cadrul cimitirului sătesc. Istoria spune că biserica este construită pe locul altei biserici mai vechi din lemn,ale carei icoane se află și se pot vedea-fiind donate-la parohia Tangiru, jud. Giurgiu pentru Biserica filiala Mirau.

Astfel, în jurul anului 1877, enoriașii, din proprie inițiativă, au pornit acțiunea de strângere a fondurilor necesare construirii unui nou lăcaș orthodox. Concomitent cu această acțiune, s-a început și zidirea bisericii, ridicându-se zidul până la circa 1 m.

În acest timp, unul dintre enoriașii care făcuseră parte din comitetul de strângere a fondurilor a făcut abuz de putere în timpul strângerii colectei, iar, din această cearta, a fost omorât acel consilier. Din cauza acestei nefericite întâmplări, construcția a rămas în părăsire timp de 2 ani, până când proprietarul comunei, împreună cu soția sa, au luat pe cont propriu construirea Sfântului Lăcaș, cu condiția ca fiecare locuitor al comunei să-i secere câte un pogon de grâu.

Astfel, lucrarea a fost terminată la 26 octombrie 1880, când a și fost sfințită și a primit hramurile Sfântului Ierarh Nicolae, Sfântul Alexandru și Sfântul Mucenic Emanoil.

Mesterul care a executat lucrarea se numea Nita Ruse Radu și era din București. Ca stil arhitectonic remarcăm că este o clădire în formă de corabie fără sinuri cu o turlă pe pridvor. Ferestrele sunt drepte terminate în partea superioară în formă, de triunghi.

În anul 1995 aceste ferestre au fost înlocuite cu altele din metal. La intrare ușa este din metal iar cea de la intrarea în biserică este din lemn de stejar lucrat drept. Turla  bisericii este așezată pe pridvor având forma prismatică cu baza pătrată, simplă fără ornamente.

Pictura originală a aparținut pictorului Anton Serafim, stilul fiind cel al renașterii cu influențe bizantine.

Biserica a fost repictată în anul 1992 de către pictorul Victor Angheliu, în tehnică frescă, în stilul neo-bizantin.