Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Sfânta Treime, CorabiaCod 1609


Biserica parohială „Sfânta Treime“ este o adevărată catedrală, apreciată prin dimensiunile sale ca fiind a doua dintre bisericile de mir din Oltenia, după „Madona Dudu“ din Craiova și cea mai mare din județul Olt.

Este cea mai impunătoare construcție arhitectonică din orașul dunărean și a fost ridicată pe o mlaștină, în urmă cu peste o sută de ani. Localnicii au cărat cu coșurile pământ sfințit din altă parte a orașului până când au acoperit mlaștina. Lucrările s-au executat sub „comanda“ cunoscutului inginer Anghel Saligny.

Biserica are șase turle, din punct de vedere arhitectural fiind identice cu cele ale Bisericii „Sfântul Ilie“ din Craiova, însă de dimensiuni mult mai mari.

Clopotnița este în turla din mijloc de la frontonul lăcașului, deasupra pronaosului, având instalat un orologiu. De la revoluție, orologiul a stat la ora 7:15. Părintele Ion Nețoi, paroh protoiereu, spune ca, atunci cind functiona, orologiul din turn avea batai de clopot la orele fixe, lucru nemaiintilnit in zona de cimpie.

Pictura în stil renascentist a fost executată de C. Pascali și N. Grimani, din București. Tâmplăria, din stejar, a fost artistic sculptată de Iosif Obdersalek, mare meșter ceh, care, în realitate, a făcut copii fidele ale sculpturilor de la Biserica Amzei din București. Același meșter a lucrat inclusiv superbele strane și jeturi ale căror proiecte se păstrează în arhiva parohiei, dupa care s-a stabilit definitiv în Corabia.

Biserica a fost înzestrată cu valoroase obiecte de cult și bunuri, cumpărate de la Expoziția Națională din 1907, organizată în Parcul „Carol“ din București. Printre donațiile făcute de creștini, în biserică există și o icoană dăruita de Maria Antonescu – așezată la loc de cinste – gest motivat de impresia lăsată de corul bisericii la al cărui spectacol a asistat cu ocazia unei vizite făcute în Corabia. În interiorul bisericii sunt icoane catolice, greco-catolice, ortodoxe, ca semn de respect reciproc dintre doctrine.

Cutremurele din anii 1940 și 1977 au afectat și catedrala, însă de fiecare dată a fost consolidată și reparată. După cutremurul din martie 1977, o dată cu reparațiile și consolidările făcute, s-a introdus încălzirea centralizată, s-a curățat mobilierul și s-a restaurat pictura de către I. Keber, pictor restaurator valoros, care a vizat foarte mult să rămână intactă patina de vechime a frescelor.

 



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14247382