În anul 1933, când Oraşul Drobeta Turnu Severin îşi serba 100 de ani de existenţă, credincioşii săi frecventau doar trei biserici existente: în centru biserica Maioreasa cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”; în partea de Nord biserica „Sf. Dumitru”, capelă de cimitir, iar în partea de Apus biserica „Grecescu”, cu hramul „Sf. Ioan Botezătorul”.
Extinzându-se locuinţele oraşului în partea de Est, spre Satul Banoviţa, înzestrat cu biserică pendinte de Parohia Cerneţi, veche reşedinţă de judeţ, s-a pus problema înfiinţării unei noi parohii pentru îmbisericirea credincioşilor în partea de răsărit a Oraşului Drobeta Turnu Severin, prin înfiinţarea unei noi parohii la biserica din Satul Banoviţa şi această parohie nou înfiinţată a luat denumirea de „Sfântul Gheorghe Banoviţa”, cu filie biserica din cimitir, cu hramul „Sfântul Dumitru”.
Distanţa mare de 2 km şi drumul greu accesibil pe care credincioşii trebuiau să-l străbată până la biserica parohie din Satul Banoviţa, a făcut să se pună problema construirii unui nou locaş de biserică şi în partea de răsărit a oraşului. Astfel, s-a pus piatra de temelie a bisericii ce avea să poarte tot hramul „Sf. Mare Mucenic Gheorghe”, dar spre deosebire de biserica din Satul Banoviţa, i s-a zis „Biserica Sf. Gheorghe Nou” sau „Biserica Nouă”.
Această biserică monumentală prin construcţie, lucrată artistic prin arhitectură, în formă de cruce cu trei turle, exprimă stilul bizantin combinat cu elemente româneşti.
Planul construcţiei ce a fost întocmit de către arhitectul Sfintei Episcopii a Râmnicului, I. Atanasescu, şi corectat de arhitectul Sfintei Patriarhii, D. Berechet, a fost pus în aplicare în anul 1936. Biserica cu hramul „Sf. Gheorghe”,sau „Biserica Nouă”, este construită din cărămidă, piatră şi beton armat, care îi dau durabilitate şi rezistenţă, construită pe un teren unde nu a mai fost biserică.
Piatra de temelie s-a pus în anul 1936 şi până în 1938 construcţia a ajuns la centura de deasupra ferestrelor, care a rămas neexecutată. Lucrările au fost întrerupte şi continuate abia în anul 1942. Timp de 10 ani, adică până în 1952, s-a terminat construcţia, fiind redată pe roşu şi s-a acoperit cu tablă.
Din anul 1953 s-au continuat lucrările de tencuieli interioare şi exterioare, s-a pictat şi a fost înzestrată cu mobilierul necesar, gata pentru târnosire. Biserica s-a sfințit în ziua de 5 octombrie 1958.
La intrarea în biserică, în partea dreaptă, se află portretele soţilor Gheorghe şi Domnica Gherghinescu, ca cei ce au contribuit cu sume substanţiale pentru terminarea lucrărilor la biserică.
Pictura în frescă, în forma stilului neobizantin, a fost executată de către pictorul Emil Ivănescu din Curtea de Argeş, între anii 1957-1958.
Mobilierul în care excelează catapeteasma, lucrată în lemn de tei, după modelul celei de la Mânăstirea Tismana, jeţul Arhieresc, sculptură artistică în stejar natur, au fost executate în atelierul Sfintei Patriarhii de la Plumbuita-Bucureşti. Tot acolo au fost executate şi stranele pentru cântăreţi, stranele pentru credincioşi, iconostasul şi tetrapodul, toate lucrate cu multă măiestrie.
Această biserică a mai fost înzestrată şi cu sfeşnice de argint aşezate pe Sf. Masă în altar şi clopotul cel mare aşezat în turla cea mică din dreapta bisericii, cumpărat de la capela ortodoxă din Ada-Kaleh.
