Biserica a fost zidită în anul 1577, în timpul domniei lui Alexandru Mircea, având drept ctitor pe Dobromir, ban al Craiovei, împreună cu soția sa Vilaia și fiul lor Mihail postelnicul. Biserica a fost restaurată în anul 1830, de către Dorotei, egumenul de la Hurezi, și a fost reparată radical un secol mai târziu, între anii 1964-1968.
Conform pisaniei, biserica a fost din nou restaurată în anul 2011 „cu binecuvântarea mitropolitului Irineu Slătineanu și a preasfințitului părinte Sebastian, episcopul Slatinei și Romanaților”.
Biserica a fost construită în plan dreptunghiular, cu bolta pe trompe de aur – un element arhitectural întâlnit în secolul următor, la acoperirea culmilor palatelor domnești de la Plumbuita și Hurezi. Pronaosul, despărțit de naos printr-o deschidere arcuită, este acoperit cu o boltă mănăstirească.
Runcu Mare este un sat în comuna Grădinari, una dintre localitățile rurale importante din partea de nord a județului Olt. Cu o veche istorie, atestată de numeroase monumente, așezarea își găsește originea în vremurile îndepărtate ale preistoriei. Din cele mai vechi timpuri, oamenii s-au stabilit aici, datorită condițiilor favorabile de trai, reprezentate de lunca apropiată a Oltului, cursuri de apă domoale, cu debit mic dar permanent, solul fertil al regiunii și terasele cu numeroase izvoare, favorabile cultivării viței de vie, pomilor fructiferi și grădinilor de legume. Comunitățile neolitice (Vinca, Vădastra) și cele din epoca bronzului (Glina, Verbicioara) s-au stabilit în această regiune, mai ales că în apropiere se afla și râul Olt, unul dintre cele mai importante râuri de la noi. Așezarea s-a format de-a lungul vechiului drum roman care urma cursul Oltului, fiind atestată în prima jumătate a secolului al XVI-lea. Vechea denumire a localității este de origine latina, runcus (se citește runcu) desemnând un loc despădurit. De-a lungul perioadei medievale, satul Runcu a trecut de la o familie boierească la alta, ajungând, în cele din urmă, în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, în proprietatea Mânăstirii Hurez. Aproape de podul construit la sfârșitul secolului al XIX-lea, se află un izvor cu apă potabilă, una dintre puținele surse de apă pentru locuitorii satului. În apropiere s-a aflat școala veche, pentru învățământul primar, o clădire cu două săli de clasă și o cancelarie. Mai târziu, după mutarea școlii, au funcționat Căminul cultural, cu o bibliotecă și o sală pentru activitățile culturale și grădinița.
