Biserica a fost construită în anul 1845 având ca hram Sfântul Nicolae.
În decursul timpului s-au făcut restaurări asupra bisericii, în anii: 1934, 1965 și 1992.
În anul 2008, din inițiativa preotului paroh Gabrilă Costel și preotului conslujitor Catană Ciprian s-a restaurat în totalitate pictura interioară de către pictorul Munteanu Teodor iar în anul 2009 s-a refăcut acoperișul și tencuiala exterioară. La aceste modificări au contribuit enoriașii și familia Stoian.
Resfințirea s-a făcut în data de 18 aprilie 2010 de către I.P.S. Mitropolit Dr. Irineu, protop al locului fiind Pr. Pârvu Cornel, alături de un sobor ales de preoți.
Despre Băilești
Primele descoperiri arheologice care dovedesc locuirea vetrei orașului datează din perioada anilor 680-1025.
Ca nume de localitate, Băilești, provine de la numele „Băilă”, un neam fruntaș de oieri. Băilă împreună cu ai săi au făcut popas de iernare, ani la rând, în această zonă și astfel a aparut satul Băilești.
Prima atestare documentară din 4 ianuarie 1536 din timpul domniei lui Radu Paisie amintește că Băileștiul exista încă din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân (1386-1418).
Fiind o localitate destul de cunoscută prin târgurile săptămânale sau bâlciurile anuale, prin numărul mare de locuitori, Băileștiul se găsește în documente cartografice ale vremii, cum ar fi harta realizată în anul 1718 de Anton Maria del Chiaro.
La 14 (26) septembrie 1828, la Băilești, are loc o importantă luptă între turci (26.000 de ostași și 30 de tunuri) care ocupaseră satul, și trupele rusești, conduse de generalul Friedrich Caspar von Geismar (4.500 de ostași și 14 tunuri), alături de care luptă și un detașament de 1200 panduri, în urma bătăliei, turcii au fost izgoniți. În noul sat, pe actuala vatră, s-a creat „Slobozia Băilești” unde cei nou veniți să se așeze aici au primit 800 stânjeni pătrați loc de casă și scutire de anumite obligații pe trei ani. Dacă în anul 1829 Băileștiul avea 99 de familii, în anul 1831 avea 507 familii, între care 286 străini și în majoritate români și foarte puțini bulgari, iar în anul 1838 avea 590 familii din care rămăseseră numai 169 familii de străini, aceștia plecând în urma desfințării privilegiilor.
În urma războiului româno-ruso-turc din anul 1877, care a dus la cucerirea independenței de stat a României, Băileștiul, prin poziția sa, a jucat un rol strategic deosebit de important iar băileștenii au contribuit din plin la întreținerea unităților militare care staționau aici în rezervă sau erau în mișcare.
Furtunosul an 1907, care constituie apogeul luptei țăranilor români pentru drepturi sociale, a însemnat o cumplită încercare pentru Băilești. Aici răsculații au ținut piept 5 zile forțelor de represiune iar reprimarea răscoalei a fost cruntă: 42 morți, peste 100 răniți, peste 300 arestați iar satul Băilești a fost bombardat de tunurile armatei.
La 3 mai 1921 comuna rurală Băilești (în acea perioadă era cea mai mare comună rurală din țară) a devenit comună urbană.
În Primul Război Mondial s-au jertfit pe câmpul de luptă pentru reîntregirea neamului 156 băileșteni.
Și în Al Doilea Război Mondial, băileștenii au fost prezenți unde au pierit 108 persoane.
