Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Sfântul Nicolae, OrleaCod 1715


Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae“ din satul Orlea a fost ridicată înainte de 1842. O altă sursă precizează că a fost construită ante 1845, refăcută, din zid, între anii 1863-1864, pe locul unei biserici bordei și reparată în anii 1894 și 1925. Pisania veche ne spune că biserica s-a edificat la 1863, reparându-se general în anul 1895.
Pisania noua precizează că, în 1990 s-au terminat lucrările de reparații capitale ale bisericii.
Orlea este o autentică localitate istorică antică pe o bogată așezare romană. Din săpăturile făcute de colectivul muzeului Orlea, săpăturile întâmplătoare ale cetățenilor, precum și în urma revărsărilor din baltă, s-au scos la iveală diferite obiecte ca: statui, vase cu diferite inscripții, strecurători, morminte, monede, săgeți scitice, fibule de diferite forme, cărămizi cu inscripții de renumiți cărămidari, olari și legiuni romane.
Sub Mihai Voievod 1593-1601 în timpul expediției lui Sinan Pașa (1595) satul Orlea a fost distrus de turci. Locuitorii au fugit unii peste Dunăre, alții în munți.
Documentul din anul 1616 (7124) iunie 11 sub domnia lui Radu al Vlll-lea Mihnea, locuitorii fugiți din satul Orlea, ce rămasese pustiu sunt iertați de bir timp de doi ani și domnitorul dă ordin Mănăstirii Cozia să facă sat de milai la Orlea și să strângă locuitorii fugiți și alți străini de localitate din alte părți. Astfel a luat ființă din nou satul Orlea.
Satul este dat prin Hrisov Mănăstirii Cozia fiind administrat de călugări. Pentru administrația moșiei și Bălții Mamina, Mănăstirea Cozia trimite la Orlea 12 călugări repartizați astfel: 5 călugări pentru administrația de câmp, 5 pentru administrarea Bălții, 1 călugăr pentru biserică și 1 călugăr pentru școală.
În anul 1735 luna iunie ziua 15 s-a iscat gâlceavă, locuitorii nemaiputând suporta condițiile impuse de călugări, refuză a mai lucra pământul și a mai pescui în baltă. Atunci călugării ajutați de forța domnească ridică o parte din locuitorii satului Orlea îi duce pe jos la Craiova, la administrație, la grea închisoare. Cu forța au fost duși să semneze alt zapis după placul călugărilor.
În timpul răscoalei de la 1821 grecii călugări fug peste Dunăre, lăsând în părăsire moșia și balta.
În anul 1864 se aflau în satul Orlea 224 copii de familie.
Orlea nouă a fost făcută în 1880 după reforma agrară a însurățeilor.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14084577