Mănăstirea Hotărani a fost construită către sfârșitul secolului al XVI-lea, însă pe ruinele unui sat roman (vicus), suburbie a orașului antic Romula.
Mitrea, ctitorul mănăstirii, este una dintre personalitățile politice marcante din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, fiind menționat documentar între dregătorii domnești începând din anul 1569, și apoi fără întrerupere, până în 1585.
Zbuciumata istorie a acestui monument constituie o mărturie a unor vremuri de adânci frământari și lupte. Imediat după construirea sa de către Mitrea mare vornic, în anii 1587-1588, mănăstirea suferă mari distrugeri, mai întâi în anul 1612, când este prădată de turci, apoi în 1718, când este arsă din nou de turci și tătari.
În anul 1750 este refăcută și închinată în anii următori mănăstirii Dionisiu de la muntele Athos, fiind singura din Țara Românească atribuită acestui așezământ monastic atonit.
A fost arsă în anul 1801 și reparată în 1812 când i se adaugă în exterior, la altar, o încăpere circulară, proscomidia. S-a zugrăvit din nou în 1840, păstrându-se totuşi o parte din vechea pictură. Chiliile călugărilor serveau – târziu, în 1860 – ca săli de clasă, în timp ce primii învăţători au fost chiar monahii. În 1890-1900 chiliile şi zidul exterior, chiar şi turnul, au fost vândute de serviciul silvic din Romula unui particular. Locuitorii revoltându-se, a fost salvat de la vânzare zidul exterior și turnul, turn care în cele din urmă a ars în 1899.
Biserica de dimensiuni modeste, adapostită în padurea Resca, este de plan dreptunghiular. Pridvorul, boltit cu un semicilindru transversal și mărginit de stâlpi robuști din zidărie, reprezintă unul dintre primele exemple de acest fel din arhitectura muntenească. În afară de biserică, mănăstirea este înconjurată cu un zid puternic de incintă, înca vizibil pe anumite porțiuni.
Primul călugăr român ce a fost egumen la Hotărani după 1863 a fost cunoscutul Radu Şapcă. Nu cunoaştem când a fost afierosită mânăstirea, nici de către cine. Poate de domnul Radu Mihnea, fără să fim siguri. În orice caz, Paul de Alep o socotea în 1657 metoc aghiorit. Prima referire la Hotărani în documentele de la mânăstirea Dionisiu e din 1714. În acel an, la 30 ianuarie, Maria, văduva vornicului Gheorghe Fălcoianu, cu fiul ei Mihai, dăruieşte mânăstirii Hotărani moşia Izbicenii de Jos din ţinutul Romanaţi. Doi ani mai târziu, la 29 august, marele ban Constantin Ştirbei întăreşte mânăstirii (egumen fiind Ignatie) moşia amintită.