Grigore Antipa (n. 27 noiembrie 1867, Botoșani – d. 9 martie 1944, București) a fost un naturalist, biolog darwinist, zoolog, ihtiolog, ecolog, oceanolog și profesor universitar român.
Este savantul care a renovat total și instalat în 1906 Muzeul Național de Istorie Naturală, care acum care îi poartă numele, în actualul său lăcaș din București.
El s-a consacrat studierii Dunării și Mării Negre, participând în 1893 la o expediție în jurul acestei mări, expediție organizată de țările riverane și care a durat nouă luni. Cu această ocazie a întreprins primele cercetări de biologie marină. Cele mai semnificative rezultate au fost obținute în domeniul hidrobiologiei, el fiind considerat ca un precursor, în acest domeniu, atât în știința românească, cât și în cea mondială.
Antipa a înființat în 1932 Institutul Biooceanografic din Constanța, cu cele două rezervații și stațiuni de cercetări, cea de la Agigea și cea de la capul Caliacra.
Grigore Antipa a pus la cale, cu sprijinul regilor Carol I și Ferdinand, un plan de exploatare rațională a pescăriilor din lunca și delta Dunării, și de la limane. Conform principiilor ecologice ale lui Haeckel, acest plan a dublat în zece ani producția de pește și de icre negre, fără să distrugă mediile și îndeosebi locurile de înmulțire ale peștilor. Cherhanalele cooperative au înbunătățit situația pescarilor, astfel că sistemul Antipa, foarte avansat pentru timpul său, a fost preluat de regimul comunist în 1947 și dezvoltat până în anii 1965. Dar ulterior a fost înlocuit cu sistematizarea desecărilor, a îndiguirilor și a canalizărilor. Politica ecologică de optimizare a fenomenelor naturale, numită de Grigore Antipa geonomie a fost înlocuită cu una de contrariere a lor, care a dus logic la accelerarea curentelor pe canale, la eutrofizarea zonelor stagnante, și la prăbușirea productivității peștelui (parțial compensată astăzi prin piscicultură).
A fost director al Muzeului Național de Istorie Naturală (1892 – 1944). Principiile și inovațiile sale muzeologice, privind organizarea acestui muzeu, modul de expunere, aranjamentul și explicarea colecțiilor, au stârnit interesul specialiștilor străini, care i-au solicitat o lucrare referitoare la organizarea muzeelor de istorie naturală, care a fost publicată în 1934, purtând titlul Principes et moyens pour la réorganisation des musées d’histoire naturelle. Pornind de la reorganizarea muzeului bucureștean, în 1907 apar, pentru prima dată, dioramele biologice, care au reprezentat o nouă etapă în evoluția și organizarea muzeelor de istorie naturală. Datorită rezultatele deosebite, numeroase muzee europene și americane au solicitat sprijinul savantului român pentru organizarea colecțiilor lor muzeistice. Grigore Antipa a fost membru al Academiei Române și a mai multor academii din străinătate. A întemeiat școala românească de hidrobiologie și ihtiologie. L-a recomandat ca șef de secție pe oceanologul și biologul Mihai C. Băcescu.
Bustul lui Grigore Antipa a fost realizat în anul 1958 de către sculptorița Milița Petrașcu (artistă plastică, sculptoriță și portretistă română, participantă la mișcarea artistică de avangardă românească, din perioada interbelică, mai ales la gruparea mai moderată din jurul revistei „Contimporanul„, maestră în arta portretului, considerată cea mai înzestrată femeie-sculptor a României în secolul al XX-lea).
