Situat la intrarea în Parcul Arheologic, către bulevardul Ferdinand, bustul lui Vasile Pârvan a fost dezvelit în anul 1957 şi este opera sculptorului Ion Irimescu.
Vasile Pârvan (1882 – 1927) a fost unul dintre marii arheologi români, de numele căruia se leagă cele mai importante descoperiri legate de istoria Dobrogei şi a oraşului Constanţa. El a condus cercetări arheologice în diferite regiuni ale ţării ca director al Muzeului Naţional de Antichităţi din Bucureşti, ca membru al Academiei Române – secţia istorică şi al Comisiunii monumentelor istorice. A studiat complexul arheologic de la Adamclisi şi treptat, prin cercetările întreprinse, a ajuns să cunoască îndeaproape întreaga regiune Dobrogea şi să aducă date preţioase în problema începuturilor civilizaţiei greceşti în oraşele pontice.
În trei campanii arheologice, a scos la lumină zidurile puternicei fortăreţe de la Histria. Cercetările sale au constituit baza documentară pentru mai multe studii româneşti şi străine asupra istoriei vechilor colonii greceşti de pe ţărmurile Mării Negre.
În ianuarie 1915 Vasile Pârvan a început săpăturile la zidul de incintă al Tomisului; pe baza rezultatelor obţinute a stabilit conturul incintei şi a făcut primul plan topografic al ruinelor cetăţii antice, distrusă grav de construcţiile ridicate după 1878. Cercetările sistematice întreprinse la Constanţa de Muzeul Naţional de Antichităţi, în paralel cu lucrările edilitare, au condus la descoperirea unei cantităţi apreciabile de monumente arheologice care au îmbogăţit patrimoniul muzeului care, încă, nu avea un spaţiu adecvat, continuând să funcţioneze în chioşcul din parc.
Și-a început activitatea de istoric cu lucrarea de doctorat Naționalitatea negustorilor din Imperiul roman (1909, în limba germană), considerată de specialiști ca unul din cele mai bune studii despre dezvoltarea comerțului în antichitatea clasică. În scopul rezolvării problemelor legate de istoria Daciei, a organizat o serie de săpături sistematice, îndeosebi în stațiunile arheologice din a doua epocă a fierului. Pe baza rezultatelor parțiale ale săpăturilor a scris Getica (1926), cea mai importantă lucrare a sa (datorită destinului său), o vastă sinteză istorico-arheologică, prin care a readus în prim planul cercetării istorice rolul politic și cultural al daco-geților; unele lipsuri și exagerări (printre care accentuarea rolului sciților și al celților în dezvoltarea culturii geto-dace) nu știrbesc valoarea acestei lucrări.
Prin concepția sa istorică idealistă, expusă în studiul sociologic Ideile fundamentale ale culturii sociale contemporaneși în eseuri (volumele Idei și forme istorice și Memoriale) a reușit să facă o sinteză a neohegelianismului și neokantianismului și s-a declarat adversar al șovinismului și al cosmopolitismului.
Vasile Pârvan a avut un rol deosebit în crearea noii școli românești de arheologie. El a organizat Școala română din Roma, instituție pentru perfecționarea tinerilor arheologi și istorici, și a inițiat și condus apariția anuarelor acesteia „Ephemeris Dacoromana” și „Diplomatarium Italicum”, precum și prima serie a revistei „Dacia”.
