Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Planetariul, ConstanțaCod 1159


PLANETARIUL din Constanța este parte a Complexului Muzeal de Științe ale Naturii, permite vizitatorilor să participe la o călătorie de inițiere în tainele ascunse ale boltei cerești. Ca într-o fereastră deschisă către cer sunt prezentate stele, planete, meteori, galaxii și altele corpuri cerești care veghează omenirea de mii de ani.

Planetariul din Constanța este ca un „far” la malul Mării Negre.

Primul obiectiv public de acest gen din țară, luând ființă în anul 1969, anul în care omul a reușit să atingă pentru prima dată cu piciorul Luna. Planetariul din Constanța destăinuie și astăzi misterele greu de pătruns ale cerului. O lume de dincolo de noi alcătuită din stele, planete, meteoriți, galaxii ți se dezvăluie dar ești și ajutat să înveți să călătorești printre ele folosindu-te de constelații, cele care contribuie la realizarea acestui tablou, care nu a suferit nici o restaurare în ultimii 2000 de ani.

Clădirea este amplasată la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Soveja, aproape de intrarea sudică în stațiunea Mamaia, destainuie și astăzi misterele greu de pătruns ale cerului.

Planetariul dispune de o cupolă al cărei diametru are 8 metri și o capacitate de 80 de locuri, loc în care se realizează demonstrații. În cadrul acestor demonstrații vizitatorii pot urmări proiecția unui cer înstelat pe o boltă artificială.

La intrare, se poate vizita o expoziție care prezintă structura Universului, pornind de la metagalaxie până la structura Sistemului Solar, prezentând planetele în imagini, alături de caracteristicile lor.

În cadrul Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii – Planetariu, s-au făcut o serie de investiţii, care conduc la sporirea confortului iubitorilor spectacolului stelar. Tavanul şi pavimentul au fost schimbate, pavimentul este acum în scări, ceea ce favorizează vizibilitatea. Un alt aspect este înlocuirea scaunelor tip fotoliu cinematografic, scaunele au fost schimbate, 60 de fotolii, scaune speciale de planetariu, înclinate la 15 grade fiindcă oamenii trebuie să se uite în sus şi trebuie să aibă un scaun corespunzător.Oferta Planetariului s-a mai completat şi cu un videoproiector ultraperformant, care vine să modernizeze oferta ştiinţifică pentru tinerii aplicaţi către studiu.

PLANETARIUL întâmpină vizitatorii cu proiectii 3D cu tematice specifice în sala de conferinţe „Marcel Stanciu”. Videoproiectorul actual este mult mai performant decât cel analogic. Planetariul digital permite vizionarea și de către copii, pentru că mediul nu este întunecat la maximum, ci este semiântuneric. De asemenea, permite vizionarea în profunzime a planetelor și a sistemelor solare. Pe toată durata zilei, în sala de cinema rulează proiecţii 3D pentru pasionaţii de astronomie şi nu numai: „Călătoria luminii în Univers”, „Lumea subacvatică”, desene animate (pentru părinţii care vin cu copiii).

Planetariul constănţean a fost premiat în cadrul „Astro 2015″ – Gala educaţiei non-formale prin astronomie, pentru tineret, pentru susţinerea astronomiei.

Programul de vizită este unul flexibil mai ales în timpul verii. Publicul care trece pragul muzeului este foarte variat, de la preșcolari, până la vârstnici. În extrasezon, Planetariul este vizitat de grupuri organizate de elevi si studenți, iar în timpul sezonului estival turistii sunt cei care vin în număr mare să exploreze tainele cerului.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



12281207