Situată în localitatea Comana, Casa memorială „Gellu Naum“ este de fapt casa de vară a marelui poet suprarealist, care se păstrează așa cum era pe vremea când Gellu Naum își petrecea verile aici.
Acest loc reprezenta pentru scriitor retragerea întrun univers propriu al creației, izolarea față de exterior, de contextul social și politic al acelor vremuri (1968). Casa poartă și azi urma acestui anonimat. Cu toate acestea, la interior se pot vedea reminescențele lumii sale materializate în colecția de mici obiecte și organizarea spațiilor.
Ansamblul construit este alcătuit din două părți: spațiul fundației culturale și camerele de cazare.
S-a născut la 1 august 1915 în București; a fost fiul poetului Andrei Naum, căzut în luptele de la Mărășești si a soției sale Maria Naum născuta Rosa Gluck.
Profesor de filosofie, traducător din nevoia de a-și câștiga existența (Diderot, Stendhal, Hugo, Dumas, Jules Verne, Gracq, Prévert, Char, Kafka, Beckett), Gellu Naum (1915 – 2001) rămâne unul dintre marii scriitori suprarealiști din România. Universul scrierilor sale poartă marca unei clarități chirurgicale în mijlocul absurdului. Universul lui poetic singular și forța talentului său îi vor aduce o binemeritată, dar târzie recunoaștere.
În 1948 și 1949, Gellu Naum scrie poemul cu tentă filozofică și ezoterică Calea șarpelui, experiență care îi va marca definitiv stilul. În anii 1950 și 1960, publică mai multe cărți de literatură pentru copii (precum mult apreciata Carte cu Apolodor), dar și de literatură proletcultistă (precum volumul Soarele calm sau „romanul pentru tineret” Tabăra din munți), acestea din urmă nefiind prezente în majoritatea bibliografiilor oficiale. Cu toate acestea, Gellu Naum a continuat să scrie, pe ascuns, poeme suprarealiste (de exemplu, poemul din 1958 Heraclit). În această perioadă, el trăiește mai mult din traducerile autorilor René Char, Denis Diderot, Samuel Beckett, Stendhal, Franz Kafka, Julien Gracq etc.
Odată cu perioada destinderii regimului, începe să publice poeziile de sertar în 1968, cu volumul Athanor. Cu acest volum și cu următoarele (Copacul-animal, Tatăl meu obosit etc.), Gellu Naum reușește să stârnească unele reacții printre critici, dar începe să fie recunoscut ca un scriitor important abia după publicarea romanului Zenobia(1985). În numai câțiva ani, apar numeroase ediții traduse din poemele lui Gellu Naum. De asemenea, el este invitat să țină lecturi publice în Germania, Franța, Olandași Elveția.
După 1990 este invitat să susțină lecturi publice în Germania, Franța, Olanda și Elveția. Opera sa este tradusă în principalele limbi de circulație internațională, la edituri prestigioase, fiind încununată cu premii importante. În 1995 a fost timp de un an bursier DAAD la Berlin.
Ca și André Breton, Gellu Naum a rămas până la sfârșitul vieții credincios modului suprarealist de a trăi și de a scrie poezia, ceea ce dovedește că pentru el alegerea suprarealismului nu a fost o opțiune conjuncturală, ci expresia celei mai autentice afirmări de sine.