Clădirea BNR a fost construită în anul 1908, fiind cea mai reprezentativă bancă din Slatina de la acel moment. Ulterior a devenit sucursala Olt a Băncii Naționale a României până în septembrie 2000, când a fost desființată. Din acel moment, în clădire funcționează Biroul Electoral Județean în momentul în care sunt organizate scrutine electorale.
Construcția este realizată în stil neoromânesc și a fost înscrisă în lista monumentelor istorice începând cu anul 2004.
Banca Națională a României (BNR) este banca centrală a României, având personalitate juridică. Aceasta este o instituție publică independentă, cu sediul central în municipiul București și poate avea sucursale și agenții atât în municipiul București, cât și în alte localități din țară. Banca Națională a fost înființată în anul 1880 cu un capital inițial de 30 milioane lei (din care 10 milioane capital de stat, iar restul de 20 milioane fiind capital privat cu precădere al familiei Brătianu). BNR este a 13-a bancă centrală înființată în lume, fiind înființată înaintea băncii centrale a Japoniei sau a sistemului Rezervei Federale din SUA. Prima bancnotă emisă de BNR a fost cea de 1000 lei, care a circulat până în anul 1933. Până în 1948, instituția a fost una privată.
Principalele atribuții ale BNR sunt:
– elaborarea și aplicarea politicii monetare și a politicii de curs de schimb;
– autorizarea, reglementarea și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit, promovarea și monitorizarea bunei funcționări a sistemelor de plăți pentru asigurarea stabilității financiare;
– emiterea bancnotelor și a monedelor ca mijloace legale de plată pe teritoriul României;
– stabilirea regimului valutar și supravegherea respectării acestuia;
– administrarea rezervelor internaționale ale României.
Totodată, BNR sprijină politica economică generală a statului, fără prejudicierea îndeplinirii obiectivului său fundamental privind asigurarea și menținerea stabilității prețurilor.
În îndeplinirea atribuțiilor, BNR și membrii organelor sale de conducere nu vor solicita sau primi instrucțiuni de la autoritățile publice sau de la orice altă instituție sau autoritate.