Zidită la începutul secolului al XVIII-lea, a fost reclădită succesiv în urma stricăciunilor suferite și a cutremurelor. Cula, un turn de apărare inspirat de arhitectura otomană balcanică, a pătruns în spațiul românesc începând cu secolul al XVI-lea, ajungând la apogeu în vremea primei părți a secolului fanariot.
La începutul secolului al XIX-lea, frații Nicolae și Ioniță Bâțcoveanu, logofeți ai Mitropoliei, stăpânesc cula. În anul 1878, cula este modificată și își pierdea partea superioară. Cula este vizitată de Nicolae Iorga în anii 30. La sfîrșitul anilor 60, cula era părăsită și ruinată. În prezent, deși refăcută, cu etajele superioare reconstituite, cula este din nou părăsită. Cula se află în aceeași incintă cu Conacul Costea, construit de boierii Costea, se pare, în secolul al XIX-lea. Conacul este refăcut în prima jumătate a secolului XX. Devenit sediu de C.A.P. după naționalizare, în prezent este părăsit și ruinat.
Cula are plan compact pătrat, fiind cula cu cele mai mici dimensiuni în plan dintre cele care s-au păstrat. Este, mai curând, un turn de apărare decât o locuință fortificată. Refacerile din ultimele decenii i-au reconstituit partea superioară, în prezent având trei nivele. La parter se află beciul, cu acces din exterior. Accesul la etaj se făcea printr-o scară exterioară, astăzi dispărută, care data, posibil, de la refacerile din anul 1878. Etajul II este ocupat integral de un foișor din lemn, cu metereze în parapetul de zid. Cula nu are ferestre, doar metereze.
În româneşte, termenul culă are următoarele tâlcuri:”1. În arhitectura medievală: turn de apărare; 2. Locuinţă boierească fortificată, cu mai multe caturi, răspândită în veacul al XVIII-lea în Oltenia şi Muntenia; Beci boltit”. Forme şi sensuri asemănătoare, pentru acest termen, se întâlnesc în toate limbile balcanice, inclusiv în turcă, unde kule înseamnă ”turn”, iar kale ”cetate”. Din turcă vine şi denumirea celebrei noastre insule, astăzi sub apele Dunării, Ada-Kaleh ”Ostrovul-Cetate”. Cuvinte româneşti înrudite cu culă sunt: chilie, Chilia şi schelă.
Deoarece culele nu sunt întâlnite în alte ţinuturi din România decât în Oltenia şi în Muntenia, cercetătorii consideră că modelul lor s-ar fi aflat în Peninsula Balcanică. Unii specialişti împing originea culelor până în Afganistan şi Iran. Totuşi, cule se găsesc şi în câmpiile unor ţări vest-europene, cum ar fi Italia, Franţa şi Spania.
