Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Farul Constanța, ConstanțaCod 1125


Farul de aterizare din Constanţa este cunoscut drept cel mai sigur mod de ghidare a vaselor care intră în Port. Totodată, farul din Constanța are și rolul de radiofar, fiind unul dintre cele patru asemenea faruri unice de pe coastele Mării Negre

Contruit în 1958, Farul a fost inaugurat în anul 1960 într-o zonă în care nu se aflau blocuri, parcuri sau bulevarde cu şase benzi.

Construcţia înaltă de 60 metri are o rază care este vizibilă de la 24 mile marine.

Mecanismele optice și electrice ale farului sunt amplasate într-o cupolă metalică de formă piramidală, realizată din fier cornier și teavă de oțel cu dimensiuni de 5 metri la baza piramidei și înălțimea de 15 metri.

În același far este instalat și radiofarul Constanța, care face parte dintr-un lanț de patru asemenea radiofaruri aflate de jur-împrejurul Mării Negre, celelalte trei fiind Nos Kaliakra, Nos Emine și Maslen Nos.

Radiofarul Constanța emite un semnal radio, în codul Morse, pe frecvența de 291,5 KHz, semnal ce poate fi folosit de navele maritime pentru orientare prin metoda goniometriei. Farul din Constanța este instalat în coordonate geografice bine stabilite, acestea fiind 43 de grade, 9 minute și 50 de secunde longitudine nordică și 28 de grade, 37 de minute și 91 de secunde latitudine estică. În noapte, farul de la Constanța poate fi identificat fără greș din largul mării, dacă se ține cont de caracteristica luminoasă a acestuia care este unică: o lumină albă cu un grup de două sclipiri scurte la un interval de 29,8 secunde. Ofițerii de navigație ai navelor militare și comerciale știu cum să descifreze semnalele acestor faruri, caracteristicile acestora fiind trecute în manualele speciale și hărțile de navigație aflate la bordul tuturor navelor comerciale și militare din lume, din anul 1966 Direcția Hidrografică Maritimă fiind membru național în cadrul Asociației Internaționale de Semnalizări Maritime (ASIM sau YALA).

În ultimii 10 ani farul a fost renovat şi a rămas un simbol al oraşului. Tocmai de aceea, construcţia atrage privirile trecătorilor.

Faruri de aterizare pe litoralul românesc al Mării Negre, în afara celui din Constanța, mai sunt la Mangalia, Tuzla, Midia, Gura Portiței, Sfântu Gheorghe și Sulina.

Cele șapte faruri de aterizare asigură fiecare o vizibilitate de minimum 15 mile marine de la coastă.

 



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14055774