Basarabi este un sit arheologic și un complex rupestru deosebit de important pentru istoria creștinismului de pe teritoriul României. Ansamblul rupestru de la Basarabi adăpostește prima biserică și primele chilii ale unei mănăstiri, de pe teritoriul României.

Complexul, format din camere și galerii, este săpat într-un deal de cretă din apropierea carierei de extragere a cretei.

Descoperirea primei încăperi a complexului de la Basarabi a fost descoperită la data de 11 iunie 1957, în urma lucrărilor de extindere a carierei de cretă din apropiere. Surpându-se o parte din malul de cretă, s-a descoperit mai întâi biserica B1, aflată la un nivel mai înalt decat toate celelalte, iar mai apoi celelalte. Data întemeierii așezărilor s-a putut face pe baza unei înscripții din naosul bisericii B4, și anume leat 6500, adică anul 992.

Bisericile și galeriile săpate în dealul de cretă de la Basarabi-Murfatlar se află pe versantul nord-vestic al dealului Tibisirul, la o distanță de câteva zeci de metri de canalul Dunăre – Marea Neagră și în imediata apropiere a marelui val de piatră. Lucrările de pregătire a condițiilor de conservare și a săpăturilor, organizate în vederea altor descoperiri, au luat sfârșit în data de 15 decembrie 1960.

În anul 1961, ansamblul rupestru Basarabi a fost dat în grija Institutului de Arheologie, iar mai apoi, în ultimele cinci luni ale anului, în grija Direcției Monumentelor Istorice. În următorul an, 1962, au fost scoase la lumină încă alte două bazine ale carierei de cretă, pe ale căror pereți au fost descoperite cruci.

În urma săpăturilor arheologice a fost dezvelită o structură compozită de camere, galerii, morminte și locuințe, repartizate haotic în funcție de bazinele de extragere a cretei. Complexul poate fi împărțit în trei mari secțiuni în funcție de teren: încăperile sapate în abruptul dealului de cretă, masivul peninsulă și restul.

Colectivul santierului a fost alcatuit din Ion Barnea si Virgil Bilciurescu, Petre Diaconu, Adrian Radulescu si Radu Florescu. Au fost luate releveuri ale inscripțiilor și desenelor găsite până la acea dată, s-a desenat planul general și au fost făcute secțiuni topografice. Ceramica, obiectele de uz casnic, diverse obiecte de cretă cioplită, ba chiar și porțiuni întregi decupate din pereții de cretă au fost transportate la Muzeul Regional Dobrogea și Muzeul de Arheologie București.

Prin grija ÎPS Teodosie, această vatră de credință a prins din nou viață pe data de 4 noiembrie 2004, cu hramul Sfântului Teotim, episcopul Tomisului.