Mănăstirea Seaca-Muşeteşti este aşezată în mijlocul pădurii Seaca, o rezervaţie naturală seculară de 2.145 ha, într-o poiană a văii cu acelaşi nume. Este într-un loc ferit de agitaţie, izolat de lume. Pe vremuri, Mănăstirea Seaca-Muşeteşti era egală mănăstirilor Cozia, Cotmeana sau Govora.
Mica biserică, de doar 14.3 x 4.5 metri, poartă hramul Adormirii Maicii Domnului şi este ctitorie boierească din anii 1510-1518 a marelui clucer Manea Perişanu. Biserica îşi defineşte unicitatea prin lipsa ușilor împărăteşti şi prin zidurile de aproape un metru grosime.
Istoria mănăstirii datează de la începutul secolului al XVI-lea, când un boier pe nume Manea a fugit din Drăgăşani pentru a se ascunde în codri de duşmani. A ajuns în Valea Secii, dus acolo de un porcar, pe care l-a ucis apoi, ca secretul ascunzătorii sale să fie în siguranţă. Ca pocăinţă, a ridicat mănăstirea. Legenda spune că Dumnezeu nu l-a iertat, deoarece a dărmat construcţia într-o zi importantă, omorând mulţi credincioşi, fiind apoi reconstruită.
Schitul din Seaca este atestat documentar la 16 septembrie 1519, printr-un hrisov de la Neagoe Basarab, prin care recunoştea moşia lui Manea, cu cele componente, inclusiv schitul.
Manea Perşanu a fost unul din marii boieri ai timpului, ajungând în diferite funcţii: slugă domnească(1498), clucer(1512,1519,1520), vlastelin al lui Neagoe Basarab, mare stolnic al lui Vladislav al treilea, vlastelin şi mare vornic al lui Radu de la Afumaţi (1525-1527) şi fost mare vornic în sfat (1528-1537).
Mănăstirea Seaca-Muşeteşti a ajuns repede în declin, deoarece, din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, urmaşii lui Manea nu au reuşit să o menţină şi au dat-o ca metoh – împreună cu terenurile, morile şi satele din jur – Mănăstirii Cozia, în 1664. A fost renovată. În 1821, aici ajunge Tudor Vladimirescu împreună cu Iancu Jianu.
Din tot ansamblul monahal, astăzi a mai rămas doar biserica mănăstirii. Celelalte construcţii au fost distruse prin 1940, apoi, peste ruinele lor s-a construit drumul forestier ce trece la 7 metri de monument.
Planul bisericii este triconic, cu absidele naosului semicirculare, în interior, şi poligonale, în exterior. O turlă este peste naos şi alta peste prodvor, în care se află clopotniţa. în altar se intră pe cele două uşi, uşile împărăteşti nu există, din lipsă de spaţiu.
Naosul are o turlă centrală şi este despărţit de altar de catapeteasma cu trei rânduri de icoane. Pronaosul este boltit cu un semicilindru longitudinal, trecerea făcându-se prin deschideri arcuite, dispuse în ax. Pridvorul are plan dreptunghiular, cu o boltă semicilindrică transversală, iar pereţii laterali au deschideri sub formă de arcade.
În timp, biserica a fost renovată, moment în care faţadele au fost tencuite, iar ca element decorativ s-a folosit rozeta. Apoi, s-au făcut picturi în medalioane, unele încă vizibile. Ultimele reparaţii importante s-au desfăşurat în 1854 şi 1910, când se se înalţă inutil cu 1 metru şi se face acoperiş de tablă. În 1970, se dă cu bronz pe aureole şi pe contururi.
