Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Monument Petre Ivanovici, BăileștiCod 1293


Monumentul este ridicat în memoria lui Petre Ivanovici

(4 septembrie 1898Băilești – 1 februarie 1936Cornereva), unul dintre cei mai cunoscuți aviatori români din perioada interbelică. Instructor de zbor la Centrul de Instrucție al Aeronauticii Române (militar) dinTecuci și la școala civilă de zbor a ARPA. Evoluează în numeroase demonstrații de acrobație aeriană, fiind unul dintre membrii inițiali ai formației Dracii Roșii.

Ia parte la raidul din 1933 din Africa, și la raidul din 3 ianuarie – 24 martie 1935 din Africa cu Irina Burnaia. Devine pilot al societății SARTA, înființată în 1935. Cade pilotând avionul Potez 560 F-AOCD al SARTA în urma unei defecțiuni mecanice, fiind primul aviator român victimă a unui accident aviatic al unei curse regulate civile.

În Primul Război Mondial se înrolează ca voluntar și este repartizat la Divizia 2-1 Cavalerie, comandată de generalulCleante Davidoglu. Având gradul de plutonier de cavalerie, ia parte la forțarea Tisei și la șarjarea unităților lui Béla Kun. La 30 august 1909 face parte dintre cei 400 de cavaleriști ai celor trei escadroane de cavalerie ale Brigăzii 4 Roșiori care intră în Budapesta sub comanda generalului Gheorghe Rusescu, și asistă personal la episodul opincilor puse pe turnurile clădirii parlamentului.

La terminarea războiului se retrage cu Regimentul 6 Cavalerie la Cluj, unde se împrietenește cu aviatorii din garnizoană. Pilotul Dumitru Maiorescu îl invită laaerodromul Someșeni, unde efectuează un zbor de jumătate de oră cu Ivanovici ca pasager, care se hotărăște să devină aviator. Spre norocul său, dintr-un ordin al Ministerului de Război află că se fac înscrieri la Centrul de Instrucție al Aeronauticii Române din Tecuci. Cere să fie transferat la aviație și i se aprobă. La admitere îl cunoaște pe Max Manolescu, cu care va fi coleg Școala o face pe avioane Spad 13 și Hansa-Brandenburg C.I, având ca șef de pilotaj pe căpitanul Gheorghe Jienescu. Instructorii școlii erau Marin Nicolae („Marin Putere”), Gogu Ștefănescu, Tănăsescu, Tase Rotaru, Pârvulescu, Naidinescu, lt. Ion Ruță („Nababul”), Ion Dincă („Moșul”), lt. Radu Rusescu („Dirijorul”), cmd. Atanase Enescu („Berbecu”) și căpitanul Constantin Beroniade. Este primul pilot al promoției 1923 scos la simplă, de Jienescu. Fiind un pilot foarte bun este reținut la școală, ca și Max Manolescu, ca instructor. În 1924 împreună cu Manolescu se perfecționează în zborul acrobatic într-un stagiu de trei luni efectuat pe avioane Spad-13 și Nieuport la Galați în escadrila de vânătoare a lt. Traian Pâclea.

Spectacolele aeriene sub formă de vânătoare de balonașe și simulări de lupte erau foarte gustate de public. Ivanovici evouează în acestea, inclusiv cu acrobație în formație. Primul spectacol de acest gen este susținut la 26 octombrie 1928 pe aeroportul Băneasa, cu avioane de vânătoare Fokker D.XI cu motor Hispano-Suiza 8 de 300 CP, cap de formație fiind Mihail Romanescu, aripă dreapta Ivanovici și aripă stânga Valdemar Keller. În octombrie 1930, la mitingul de la Băneasa s-au folosit avioane de tipde Havilland Moth, mai lente și mai ușor de urmărit de public. Ca aripă stânga zbura Max Manolescu, deoarece Keller decedase în luna iulie, la Iași.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14086556