De-a lungul veacurilor, dintre toţi vecinii României, singurii cu care ţara noastră nu a avut niciun conflict armat au fost sârbii. „Trei prieteni – spune înţelepciunea populară – au românii: Dunărea, Marea Neagră şi sârbii”.
Fireşte, ca între orice vecini, neînţelegeri mai mici sau mai mari au existat, dar războaie, înfruntări cu arma în mână, niciodată.
Dimpotrivă, la mare necaz, cele două popoare nu au şovăit să pună mâna pe arme pentru a se întrajutora. Încă în 1389, în marea bătălie de la Kosovo Polie (Câmpia Mierlei) a sârbilor cu otomanii, Mircea cel Bătrân trimitea un corp expediţionar în sprijinul trupelor cneazului Lazăr – sârbii fiind însă, până la urmă, înfrânţi.
Jumătate de mileniu mai târziu, în timpul primei conflagraţii mondiale, sârbii, împreună cu fraţii lor de limbă croaţi şi sloveni, veneau în ajutorul românilor cu o divizie de voluntari, care, în lupte aprige, purtate pe câmpiile Dobrogei, au dat grele jertfe de sânge.
Militarii sârbi au luptat împreună cu românii împotriva atacurilor bulgare, la Pietreni, precum și la Bazargic sau Topraisar.
În aceste lupte au căzut 18.868 oameni ai diviziei militare, 238 ofițeri și 8.727 soldați, motiv pentru care ieri au fost omagiați printr-un ceremonial religios militar.
În semn de cinstire a sacrificiului lor, la Medgidia a fost ridicat, acum opt decenii şi jumătate, un impresionant monument-criptă, în faţa căruia, an de an, la 11 noiembrie, de Ziua Armistiţiului în marele război din 1914-1918, se desfăşoară de atunci o emoţionantă ceremonie comemorativă.
El a fost inaugurat în mod solemn la 7 septembrie 1926 de către regele Ferdinand al României reîntregite şi regele Alexandru Karagheorghevici, întemeietor (coincidenţă remarcabilă, în aceeaşi zi de 1 decembrie 1918, când, la Alba Iulia, era proclamată Marea Unire Naţională a tuturor românilor) al Regatului Sârbo-Croato-Sloven, devenit apoi Regatul Iugoslaviei. Cei doi monarhi erau de altfel înrudiţi, primul fiind socrul celui de-al doilea: cu patru ani în urmă, în 1922, regele Alexandru Karagheorgevici lua în căsătorie, cu mare fast, pe principesa Maria (Mărioara), fiica regelui Ferdinand şi a reginei Maria.
