Ideea de etnografie în Dobrogea este relativ recentă, datînd din anii 1960, iniţiativa elaborării sale fiind legată de efortul unor colective din muzee, cum ar fi, Muzeul Satului, Muzeul de Artă Populară Bucureşti, Muzeul Brukental Sibiu, animate de dorinţa întregirii hărţii etnografice a ţării cu singura pată albă existentă în spaţiul lor expoziţional, respectiv Dobrogea.
Astfel, colectivul condus de Gheorghe Focşa (Muzeul Satului Bucureşti), după campanii de cercetare privind arhitectura dobrogeană, a reuşit să transfere două gospodării specifice zonei (Ostrov si Jurilocva) precum şi elemente de tehnică populară (mori de vînt de la Sarichioi, Enisala, Valea Nucarilor – Tulcea).
Au urmat alte campanii care au vizat alcătuirea inventarului specific fiecărei gospodării (textile, vase de uz gospodăresc, de ceremonial, piese de port popular, etc.). În acelaşi timp cercetătorii etnografi sibieni s-au arătat interesaţi de instalaţiile tehnice ţăraneşti şi au transferat de pe pământul dobrogean, diverse tipuri de mori de vânt, unele cu etaj si balcon, din nordul Dobrogei – Enisala, Dunavat, Frecaţei, altele cu aripi din pînză, din sudul Dobrogei – Curcani, şi o fîntîna cu vîrtej pe tracţiune animală – Chirnogeni, piese unice prin individualitate, pentru România. Pe de altă parte colectivul Muzeului de Artă Populară Bucuresti, condus de Tancred Banăţeanu a reuşit să completeze cercetarea etnografică cu achiziţionarea unor obiecte de creaţie populară aparţinînd populaţiei româneşti dar şi etniilor Dobrogei.
În 1975 se constituie colecția de artă populară în cadrul Muzeului de Artă Constanța, iar în 1980 capătă statut de secție. Începând din 1985 are loc o orientare a achizițiilor și spre alte zone etnografice din țară.
Din 1990 este instituție cu personalitate juridică. Expoziția de bază cuprinde toate genurile artei populare repartizate pe zone etnografice, muzeul având caracter național. Clădirea muzeului datează din 1893 și este monument de arhitectură. A fost inițial primărie, apoi poștă. A fost restaurată în 1973, 1978, 1989.
Colecții de artă populară din toate regiunile țării includ: ceramică, icoane pe lemn și sticlă, metal, port popular, scoarțe, țesături, textile, podoabe.
Obiectele pentru uz gospodăresc din ceramică, lemn, metal se caracterizează printr-o mare bogăție tipologică. Țesăturile de interior – ștergare, fețe de masă, cearșafuri, așternuturi de pat, scoarțe, păretare, fețe de pernă (din bumbac, borangic și lână) – sunt de o mare bogăție ornamentală. Ștergarele lungi de 4 m fac parte integrantă din vechile interioare țărănești. Motivele florale, vegetale, zoomorfe, antropomorfe, alternate cu dungi de lățimi diferite creează compoziții ornamentale specifice. Țesăturile din lână pentru decor sau uz gospodăresc au compoziția ornamentală bazată pe alternarea de vărgi, cu motive geometrice alese, distribuite uniform și continuu.
Clădirea muzeului datează din 1893 și este monument de arhitectură.
