MUZEUL DE SCULPTURĂ „ION JALEA” este localizat în zona istorică a orașului.
Instituția este găzduită de o frumoasă clădire construită în stil brâncovean la începutul secolului XX. În interiorul muzeului sunt expuse peste 200 de lucrări superbe donate de sculptor în anul 1969 și de familia acestuia, în 1984, după moartea sa.
Sculptorul Ion Jalea s-a născut pe data de 19 mai 1887 în satul tulcean Casimcea. Ulterior, părinții acestuia se mută într-un sat din apropierea Constanței (Ciorcârlia de Jos), moment în care viitorul sculptor își leaga destinul pentru totdeauna de orașul de la malul mării. În anul 1899 Ion Jalea începe ciclul gimnazial la Gimnaziul pentru băieți „Mircea cel Bătrân”.
Este perioada în care își descoperă talentul pentru artele plastice sub îndrumarea unuia dintre cei mai cunoscuți pictori constănțeni ai vremii. Sprijinit de Primăria Constanța, care îi acordă o bursă, Ion Jalea își continuă studiile la București, aprofundând artele plastice. Studiile universitare și le desfășoară la Paris, acolo unde are ca mentori câțiva maeștrii cunoscuți ai artelor plastice. Odată cu intrarea în război a României, Jalea, care avea la acea vreme 30 de ani, se reîntoarce pe meleagurile natale unde se înrolează în armată. Un an mai târziu, sculptorul este grav rănit și, printr-o ironie a sorții, își pierde mâna stângă.
Pasiunea pentru sculptură a reușit să depășească însă limitările impuse de infirmitatea sa, iar sculptorul continuă să își „modeleze” operele cu o singură mână.
De-a lungul carierei, Ion Jalea a abordat arii tematice foarte variate. Sculpturile sale întruchipează scene alegorice, mitologice, schite de front, legende populare, figuri de țărani, nuduri, portrete, etc. Creștinismul a fost printre temele preferate ale sculptorului dobrogean. Evangheliștii, statuile Sfinților Apostoli Petru și Pavel și portretul Sfântului Pantelimon sunt doar câteva dintre operele cu tema religioasa care pot fi admirate în muzeul constănțean. De asemenea, o altă sursă puternică de inspirație izvora din originile sale, având la bază viața rurală. Din această arie tematică fac parte lucrările „La arat”, „Oameni cărând saci”, „La plug”, „Țăranca cu dovleci”, „Femeie cu spic”. Sculptorul nu s-a limitat nici la capitolul materiale, operele sale fiind lucrate în bronz, gips, marmură și alte tipuri de piatră naturală.
În anul 1968 Ion Jalea donează Muzeului de Arta din Constanța 108 dintre lucrările sale de căpătâi. O mică parte dintre acestea a fost expusă în clădirea principală a muzeului, restul de lucrări putând fi admirate în cadrul Muzeului de Sculptură Ion Jalea.
Printre lucrările expuse în cele două muzee constănțene se regăsesc autoportrete ale artistului, portrete ale părinților săi și ale celor două fiice, portretul scriitorului Liviu Rebreanu și un cap de Madona de o rară valoare.
La subsolul muzeului care poartă numele artistului se află o altă operă de o frumusețe și importanță covârșitoare: o statuie cu înălțimea de 3-4 metri care o înfățișează pe regina Elisabeta.
Ion Jalea a încetat din viață în anul 1983 la București, la vârsta de 96 de ani.
După moartea artistului, familia acestuia a mai donat muzeului constănțean o parte dintre operele sale.