Parcul arheologic din Constanța reprezintă un spațiu cu vegetație bogată în care spiritul vechii cetăți Tomis este încă viu.
Latura de parc dinspre bulevardul Ferdinand este încă mărginită de zidul roman de incintă, construcție ce datează din secolul al III-lea d. Hr. și care prezintă două porți de intrare în cetate. Tot aici pot fi observate rămășițele Turnului Măcelarilor, refăcut în timpul lui Iustinian, și o serie de alte fragmente arhitectonice ale Tomisului antic.
Pe peretele clădirii aflate în extremitatea estică a parcului se poate observa harta așezărilor antice din Dobrogea, un obiectiv realizat la scară mare și confecționat din piatră naturală.
Constanța a fost fondată în urma colonizării grecești a bazinului Mării Negre (greacă Pontos Euxeinos) de către coloniști milezieni în secolele VII-V î.Hr., sub numele de Tomis. Acest nume este probabil derivat din cuvântul grecesc tomí însemnând tăietură, despicătură. Conform legendei, Iason și argonauții săi ar fi poposit aici după ce fuseseră trimiși în Caucaz să fure „Lâna de Aur”. Urmăriți de flota regelui Colhidei, Aietes „Uliul”, l-ar fi tăiat în bucăți pe fiul acestuia, Absyrtos, până atunci ținut ostatic la bord, pentru a-l obliga pe rege să caute și să adune resturile în vederea ceremoniei funerare, dând astfel argonauților timpul necesar pentru a fugi spre Bosfor. Însă arheologii consideră mai plauzibil ca tăietura (din linia țărmului) să fi desemnat mai degrabă portul antic, astăzi submers, în fața Cazinoului. O altă posibilă origine a numelui ar fi Tomiris, regina masageților, un trib getic ce trăia între Marea Neagră și Marea Caspică (Herodot).
Milezienii au găsit pe aceste locuri o așezare getică, noul oraș ajungând la nivelul unui polis de-abia în secolul IV-III î.Hr.. Portul folosit de greci pentru comerțul cu locuitorii acestor regiuni (daci, sciți și celți) a permis dezvoltarea unui centru urbanistic. Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman în anul 46, fiind redenumit Constantiana. Publius Ovidius Naso, poetul roman, și-a găsit exilul între anii 8–17 e.n. și și-a petrecut în Constantiana ultimii opt ani din viață.
Orașul a rezistat vremurilor tulburi din secolele al III-lea și al IV-lea, frământate de numeroase invazii gotice, scitice și hunice, devenind reședința provinciei Sciția Mică (latină Scithia Minor, greacă Mikrá Skithía). După împărțirea Imperiului Roman, Constanța, împreună cu întreaga Sciție Mică, a revenit Imperiului de Răsărit și a rămas parte a acestui stat până în secolul al VII-lea, când a fost pierdută din cauza migrațiilor slavilor și proto-bulgarilor.
Constanța este reședința județului cu același nume. Județul Constanța este județul cel mai urbanizat din România. Populația care locuiește în orașe numără 539.902 de locuitori, aceștia trăind în trei municipii (Constanța, Medgidia și Mangalia) și nouă orașe (Băneasa, Cernavodă, Eforie, Hârșova, Murfatlar, Năvodari, Negru Vodă, Ovidiu și Techirghiol). În afară de zonele urbane, este compus și din 58 de comune. Are o populație de 756.053 locuitori și suprafață de 7.071,29 km², se află pe locul 5 după populație și pe locul 7 după suprafață între județele țării. Se învecinează cu Bulgaria, județul Călărași, județul Ialomița, județul Brăila, județul Tulcea și Marea Neagră.
Județul Constanța se află împreună cu județul Timiș pe primul loc între județe în ceea ce privește contribuția la PIB-ul României, respectiv 17,4 miliarde lei fiecare.
