Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Catolica Sf. Anton, ConstanțaCod 1085


Bazilica cu hramul „Sfântul Anton de Padova” a fost zidită în anul 1938, în timpul pontificatului Sanctității Sale Papa Pius al XI-lea (1922-1939), în zilele Regelui Carol al II-lea al României (1930-1940), fiind Păstor al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București Arhiepiscop – Mitropolit Alexandru Theodor Cisar (1925-1949), prin strădania Prea Cucerniciei Sale Pr. Emanoil Kreis, paroh de Constanța (1935-1951), ajutat de Comitetul bisericesc, după planurile arhitectului Romano de Simon (1900-1981), cu contribuția generoasă a enoriașilor, binefăcătorilor de orice religie precum și a unor instituții și întreprinderi din Constanța și din alte localități ale Dobrogei.

STILUL: romanic (sec. al XIII-lea), specific bisericilor din nordul Italiei, din  cărămidă aparentă (exterior și interior), cu acoperiș din olane turcești, la început, acum țiglă.

DIMENSIUNI: lungime – 25 m; lățime – 14 m; înălțime – 16 m; campanila (turnul), înălțime – 32 m; absida bisericii, la interior – 7 m; rozasa (rozeta), diametru – 5 m.

BAZILICA are trei navate, cu empore pe navele laterale; pe crucieră se ridică cupola, hexagonală la exterior, cu interiorul circular având un diametru de 7 m.

Momente istorice importante:

1939 – se execută altarele, ferestrele, pavimentul etc.

1940 – pe fondul crizei mondiale provocate de război și din cauza datoriilor acumulate, proiectul nu poate fi finalizat în totalitate.

1944, septembrie 1 – trupele sovietice ocupă cartierul „Ovidiu”; începând din 20 septembrie accesul catolicilor în Bazilica „Sfântul Anton” este interzis; în următorii ani biserica va fi vandalizată, majoritatea obiectelor sacre fiind distruse sau dispărând fără urmă.

1947, după 7 octombrie  catolicii reintră în posesia bisericii, după aprobarea dată de Biroul

de Rechiziții al Primăriei Constanța și avizul comandantului trupelor sovietice de ocupație.

1950-1951 – cu fonduri modeste de la stat, obținute cu mare dificultate, aproape de încheierea exercițiului bugetar, Pr. Emanoil Kreis face câteva reparații de urgență.

1951 nov. 251955 mai 29  Bazilica se află din nou în părăsire. Numărul mic al enoriașilor rămași după repatrierea etnicilor germani, refuzul statului de a oferi ajutoarele necesare refacerii, sărăcirea populației și represiunea regimului comunist, aflată la apogeu, fac imposibilă continuarea reparațiilor.

1955 mai 29-august 14 – curățirea generală a lăcașului și reparații urgente, făcute mai ales cu muncă voluntară, prin grija Pr. paroh Emil Hausotter. Pe 15 august se celebrează din nou în Bazilică, după o întrerupere  aproape 11 ani.

19841985  se realizează altarul, din marmură (în formă de barcă), windfang-ul (intrarea în biserică) și lambriul  din prezbiter, în timpul păstoririi  Pr. Gonciu Iosif, ajutat de Pr. Petrișor Aurel, vicar parohial.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



13747380