Școala Primară de Băieți este străjuită de impunătorul „Castel de apă”, construit în anul 1909, care este o emblemă a severinenilor.
Ca şi instituţie publică, ea a fost fondată în anul 1891, sub denumirea de Şcoala primară de băieţi, nr. 3. Cu aceste denumiri, grade de învăţământ şi profil de activitate, Şcoala a funcţionat până în 1948, când a fost transformată în Şcoala elementară nr. 3 de fete de 7 ani, clasele V-VII echivalând cu cursul gimnazial sau inferior de liceu. Din fondul arhivistic păstrat numai în parte, reiese că şcoala a funcţionat cu 4 posturi de institutoare până în anul 1927, când la clasele I-IV primare s-a adaugat cursul complementar cu clasele V-VII. Între anii 1953-1956, Şcoala de Fete nr.3 a funcţionat sub denumirea de Şcoala de Fete nr. 5, iar în 1956 – 1957, a devenit Şcoala mixtă nr. 3, la fel cum o găsim şi în prezent.
Din documentele de arhivă, reiese că școala a fost construită de către antreprenorii Angelo şi Giovani Viecelli din Galaţi, pe locul unde se pot vedea şi astăzi. Construirea, în care se desfăşoară şi astăzi cursurile, a fost finalizată în anul 1907. În prezent, Şcoala funcţionează cu 2 localuri principale şi două localuri secundare. Ea dispune de 13 săli de clasă, un cabinet de informatică ( iar în curând va fi dat în folosinţă cel de-al doilea cabinet de informatică), un laborator de fizică şi chimie, o bibliotecă şi o sală nouă de sport, care a fost inaugurată la 1 iunie 2007.
Din anul 2001, Primăria oraşului Drobeta Turnu Severin a început un amplu proces de reparaţii generale.
Instituțiile de învățământ active la acest moment la nivelul orașului Drobeta Turnu Severin sunt: Colegiul Național „Traian”, Colegiul Național Economic „Th. Costescu”, Colegiul Național „Gh. Tițeica”, Grupul Școlar „Decebal”, Grupul Școlar „Domnul Tudor”, Liceul de Artă „Ion Ștefan Paulian”, Colegiul National Pedagogic „Ștefan Odobleja”, Palatul copiilor.
Drobeta-Turnu Severin (denumire până în 1972: Turnu Severin) este municipiul de reședință al județului Mehedinți.
Localitatea s-a dezvoltat în apropierea castrului roman Drobeta, devenind dintr-un punct strategic inițial un oraș de răscruce a drumurilor pe uscat și pe apă care duceau la nord și la sud de Dunăre. În timpul antichității romane, a devenit primul centru urban din regiune și al treilea din provincia Dacia, după Sarmizegetusa și Apullum. În timpul lui Hadrian orașul a fost declarat municipiu (în 121), în momentul în care populația atinsese 14.000 de locuitori. În timpul lui Septimiu Sever a fost ridicat la rangul de colonie (în 193), ceea ce conferea locuitorilor urbei drepturi egale cu cetățenii Romei.
Pe la mijlocul secolului al III-lea, Drobeta se întindea pe 60 de hectare și era locuită de cca. 40.000 de locuitori. Castrul a fost distrus de barbari și reconstruit în mod reptat în timpul antichității târzii, încetându-și definitiv rolul de garnizoană în anul 602 d.Hr. În evul mediu a fost construită de Regatul Maghiar cetatea Severin, care a fost distrusă la 1526 de Imperiul Otoman.
Pe 23 aprilie 1833 a fost întemeiat din nou Turnu Severin, când domnul Alexandru Dimitrie Ghica a emis actul înființării orașului. Planul inițial al orașului a fost gândit de arhitectul Xavier Villacrosse, secundat de inginerul Moritz von Ott, prin grija domnitorului din acel moment, Barbu Știrbei. În anul 1841, capitala județului s-a mutat de la Cerneți la Turnu Severin.