CCMP Europroject implementează pe o perioadă de 24 luni, în parteneriat cu Camera de Comerţ şi Industrie Vratsa (CCI-Vratsa) şi Camera de Comerţ şi Industrie Ruse (CCI-Ruse), proiectul CBC Audio Travel Guide pentru a îmbunătăți utilizarea durabilă a patrimoniului resurselor naturale și a patrimoniului cultural.
Obiectivele propuse în cadrul proiectului ce contribuie la realizarea indicatorilor de rezultat ai programului de finanţare se refera la:
– îmbunătățirea utilizarii durabilă și ecologică a patrimoniului resurselor naturale și a patrimoniului cultural prin proiectarea a 5 cuprinzătoare produse turistice specifice zonei transfrontaliere Romania – Bulgaria.
– contribuţia la promovarea în comun a atracţiilor turistice din zona transfrontalieră prin furnizarea unui serviciu de ghid turistic nou , integrat ( accesibil prin apelarea numărului de telefon dedicat 19000 sau +35 982 518860, prin descărcarea unei aplicații pentru dispozitive mobile sau prin accesarea secțiunii dedicată pe site-ul proiectului).
Proiectul işi propune identificarea a aproximativ 1500 obiective turistice din cele 15 judeţe transfrontaliere Romano-Bulgare. Aceste obiective turistice vor fi distribuite în 5 categorii de importanţă, precum: cultural; religios; divertisment; sport; sănătate. Cele 1500 obiective turistice vor fi anunţate publicului interesat şi în principal autorităţilor publice locale, societăţilor de turism, persoanelor din domeniul istoriei antice, geografiei şi domeniilor publice prin seminarii de validare şi informare. In cadrul seminariilor de validare se va realiza TOP 100 atracţii turistice, atracţii turistice ce vor beneficia de o prezentare video. Seminariile de informare se vor realiza pentru informarea potenţialilor turişti cu privire la potenţialul turistic al zonei transfrontaliere Romano-Bulgare.
Județele cu potențial turistic de pe teritoriul României, vizate de proiectul CBC Audio Travel Guide, sunt: Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași și Constanţa. Pe teritoriul Bulgariei, regiunile cu potențial turistic vizate sunt: Vidin, Montana, Vrața, Plevna, Veliko Târnovo, Ruse, Silistra și Dobrici.
Elementul central al proiectului îl constituie serviciul de ghid audio turistic Audio Travel Guide, implementat cu scopul de a facilita promovarea turismului din zona transfrontalieră România-Bulgaria.
Serviciul funcționează concomitent, drept ghid turistic pentru România și, de asemenea, drept ghid turistic pentru Bulgaria. Acesta oferă informații cu privire la fiecare dintre cele 1500 de destinații turistice vizate în proiect intr-un mod interactiv, extrem de accesibil pentru turiști. Ghidul este disponibil în trei limbi, română, bulgară și engleză, și poate fi accesat în trei moduri, în funcție de preferințele fiecăruia: prin telefon, prin descărcarea unei aplicații și prin accesarea secțiunii „obiective” de pe acest site.
Serviciul telefonic Audio Travel Guide
Pentru a beneficia prin telefon de serviciul de ghid turistic audio, accesează butonul ”Info” din partea stangă a acestei pagini și urmează pașii.
Atenție! Informațiile despre obiectivul turistic ales vor fi primite prin telefon în baza unui cod de obiectiv specific. Toate codurile celor 1500 de obiective turistice pot fi descarcate accesând butonul ”descarcă” din colțul dreapta-sus al acestei pagini.
Serviciul telefonic este disponibil 24/ 24 ore, fără a fi necesar să te afli în locația aleasă. Accesarea ghidului audio prin această metodă nu atrage după sine costuri.
Ghid turistic Audio Travel Guide, disponibil în browser
Vrei să primești o prezentare mai complexă a obiectivului turistic ales? Accesează serviciul de ghid audio turistic direct din secțiunea ”obiective” din partea de sus a site-ului. Această metodă dispune de prezentare audio, scrisă și de imagini care înfățișează obiectivul ales.
Aplicația mobilă Audio Travel Guide
În cazul în care nu este posibilă conectarea la o rețea de internet, ai la dispoziție aplicația de ghid turistic audio. Aceasta dispune de sistem de GPS integrat, astfel că funcționează și în mod offline. Aplicația este disponibilă pentru descărcare în App Store (pentru sistemul de operare iOS) și în Play Store (pentru sistemul de operare Android).
Serviciul este special construit pentru a fi prietenos cu utilizatorii, drept urmare este foarte ușor de folosit. Elementul central al aplicației îl constituie harta interactivă cu GPS încorporat, pe care este plasată locația fiecărui obiectiv turistic în parte. Fiecare obiectiv de pe hartă dispune de o prezentare detaliată, atât în mod audio, cât și în mod text, despre istoria locului, dar și cele mai interesante lucruri de văzut.
Datorită faptului că are GPS integrat, aplicația afișează distanța necesară de parcurs dintre locația în care de afli și obiectivul turistic ales. De asemenea, serviciul oferă posibilitatea de a seta traseul cel mai scurt de urmat până la destinația turistică aleasă, dar și un buton de locație care informează utilizatorul că se află la o distanță de mai puțin de 1000 de metri de un obiectiv turistic.
Descarcă aplicația Audio Travel Guide accesând butoanele disponibile în colțul din stânga-sus a acestei pagini.