Ctitorită în anul 1993, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Vlasie şi prin strădaniile Preasfinţitului Flavian Ilfoveanul, ajutat de credincioşii din zonă, ce doreau ridicarea unei biserici în zonă, mănăstirea a început să înflorească văzând cu ochii, aici adunându-se o obşte numeroasă, ce numără astăzi aproape 80 de vieţuitoare.
Biserica mare, de tip catedrală a aşezământului a fost ridicată în timp record, piatra de temelie fiind pusă la data de 13/26 august 2001, astăzi fiind în stadiul de pictare. Până în acest moment, a fost pictată în întregime turla mare a bisericii: Iisus Hristos Pantocrator, încadrat de un rând de heruvimi şi serafimi, şi de proorocii din Legea Veche.
În afara participării la slujbele Bisericii, obştea de maici se îndeletniceşte cu munca în agricultură, pomicultură şi legumicultură, zootehnie, precum şi cu lucrul de mână în atelierele de brodat veşminte bisericeşti, croitorie, tricotaje. Un loc deosebit, în cadrul atelierelor, îl ocupă atelierul de pictură unde se zugrăvesc, pe lemn, icoane bizantine de o mare expresivitate şi valoare artistică, precum şi atelierul de confecţionare a icoanelor împodobite, realizate după o tehnică tradiţională greacă, foarte apreciate în toată lumea ortodoxă.
Satul Valea Roşie a luat fiinţă în urma împroprietăririi din anul 1892 şi este format din venetici, care au fost împroprietăriţi aici, proveniţi din mai toate satele vecine, dar şi din localităţi mai îndepărtate. Mai înainte satul era cunoscut sub numele “Floreasca”, iar apoi Valea Roşie, datorită câmpurilor pline cu maci roşii care se aflau pe această vale. După spusele bătrânilor aici au avut loc lupte crâncene în timpul Primului Război Mondial.
Chiar la marginea de sud a satului, pe partea dreaptă a şoselei care merge la Valea Roşie se află vestigiile unui sat medieval, care nu este menţionat în documentele vremii.
Legenda spune că prin anul 1810 – 1815 au poposit aici ciobani transilvăneni în transhumanţă, conduşi de baciul Mitran. Şi-au construit bordeie şi s-au aşezat definitiv, înfiinţând satul Mitreni, nume rămas până astăzi. După tradiţie, prin anii 1830 – 1835, din cauza revărsărilor râului Argeş, locuitorii satului de pe malul râului Argeş s-au mutat în noul sat Mitreni, care a fost populat apoi cu alte familii venite din Căscioarele sau de peste Dunăre. Până în anul 1864 satul şi moşia satului Mitreni aparţineu mânăstirii Mihai Vodă, iar ţăranii erau clăcaşi. Prin reformele făcute de domnitorul Alexandru Ioan Cuza ţăranii au fost eliberaţi din clăcăşie şi împroprietăriţi cu pământ.
Cercetările arheologice efectuate pe teritoriul comunei au scos la lumină vestigii vechi care atestă că satul a fost locuit din preistorie.
