Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Biserica Sfinții Voievozi, SlatinaCod 1660


Biserica Sfinții Voievozi a fost ridicată între anii 2001-2004. Pictura este una bizantină fiind realizată în frescă de către pictorul Albu Gheorghe. Slujba de sfințire a fost oficiată de către Prea Sfințitul Gherasim, Episcop al Râmnicului la data de 15 mai 2005.
Spre sfârșitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare dispută legată de cei trei voievozi, prăznuiți pe 30 ianuarie, oamenii întrebându-se care este mai mare: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul sau Sfântul Ioan Gură de Aur.
După câțiva ani de la declanșarea neînțelegerilor, cei trei sfinți au început să i se arate aievea, unul câte unul, episcopului Evhaitelor, Sfântului Ioan Mauropous. În cele din urmă, în anul 1084, într-o vedenie, i-au apărut cei trei sfinți împreună.
Cuvintele pe care cei trei i le-au adresat Sfântului Ioan ne arată modul în care sfinții conlucrează – cu Dumnezeu și între ei:
„După cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem și nicio vrajbă nu este între noi. Fiecare din noi, la timpul său, îndemnați de Duhul Sfânt, am scris învățături pentru mântuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfânt, așa am învățat. Nu este între noi unul întâi și altul al doilea. De chemi pe unul, vin și ceilalți doi. Drept aceea, sculându-te, poruncește, celor ce se învrăjbesc, să nu se mai certe pentru noi. Că nevoința noastră, cât am fost în viață și după moarte, a fost să împăcăm pe oameni și să aducem în lume pace și unire. Împreunează-ne, dar, făcându-ne praznic la câte trei într-o singură zi, și înștiințează cu aceasta pe creștini, că noi în fața lui Dumnezeu, una suntem.”
În urma acestei vedenii, Sfântul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru prăznuirea comună a celor Trei Ierarhi, stingându-se astfel și disputele din capitală, lumea unindu-se în sărbătorirea împreună a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfântului Grigorie Teologul și a Sfântului Ioan Gură de Aur.
Pentru a recunoaște valoarea teologică a Sfinților prin hotărârea luată la Atena, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, aceștia au devenit patronii spirituali ai instituțiilor de învățământ teologic ortodox din întreaga lume.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



14100654