Capul reprezintă o peninsulă stâncoasă îngustă, care merge spre sud, la aproximativ 2 km în mare.
Limitat de roci violete verticale, capul Kaliakra este la 2 kilometri în mare și închide un mare promontoriu în formă de potcoavă. Imaginea acestuia devine si mai magica când este luminat de 98 de proiectoare și de 30 de lămpi puternice.

Cea mai inaccesibilă este coasta verticală de est, supusă puterii distructive a izbirii valurilor puternice de țărm, generate de vânturile puternice de nord-est. În ciuda durității rocilor erodate, marea subminează țărmul mării încet, dar constant, formând niște decupări, nișe de abraziune și peșteri. Atunci când isi pierd suportul (mai ales în timpul cutremurelor) bolovani mari se prăbușesc in mare si malul se retrage catre uscatul și devine mai abrupt și neprimitor. Fluxul Diavolului, venind dinspre nord, indepartează materialul fin și il depoziteaza în golfurile liniștite de pe coasta de sud a Bulgariei.

Malul de vest al Kaliakrei este abrupt, cu o mulțime de deschideri în peșteri. Este umed, protejat de vânturile reci de nord-est, de aceea este acoperit cu plantații mici de smochine sălbatice – aici este granița lor cea mai nordica de la noi. Suprafața peninsulei este plata (face parte din platoul dobrogean), stancoasa si puternic carstică.

Rezervația naturală și arheologică Kaliakra, declarată în anul 1960, ocupă 687,5 acri și include stepe sălbatice și stânci impresionante, înalte până la 70 de m. Lumea plantelor are mai mult de 400 de specii. Dintre acestea, 47 sunt specii endemice rare și pe cale de dispariție. Aici cuibaresc Phalacrocorax aristotelis și pot fi observați delfini. Rezervația naturală și arheologică Kaliakra este singurul, pana acum, acvatoriu protejat de-a lungul coastei bulgare. Rezervatia este singura în care sunt păstrate specii de stepă relicte (iris mic, Paeonia tenuifolia L., macul hibrid etc.) și unele specii endemice, cum ar fi Silene caliacrae. În capul Kaliakra cuibăresc păsări rare și valoroase – califarul negru, Pastor roseus, bufniță și altele.

Aici este singurul loc de cuibarit al cormoranului mediu, iar până de curând recifele de la poalele capului erau refugiu pentru foca călugăr, singurul ocupant al țărmului Mării Negre. Capul Kaliakra se termină cu o pantă verticală, inalta 70 de m. Este realizată din calcar și conglomerate vopsite cu culoare mov datorită rocilor saturate cu oxizi de fier.

Acest loc frumos, inaccesibil din trei părți, a fost locuit încă de pe vremea tracilor. Ei au ridicat un zid de piatră la nord pentru a bloca singura cale de acces la cap. Au numit cetatea Tirizis după numele tribului lor – tirizi. În epoca romană fortul a devenit cunoscut cu numele Accra (de la Acros Castellum – „cap fortificat”) fiind construite apeducte, biserici, baie, ziduri de cetate, majoritatea păstrate până astăzi.

În provincia romană, doar Tomis (Constanta) si Dionisopolis (Balcic)
erau mai mari ca importanță și mărime în Scythia Minor (Dobrogea).

În antichitatea târzie localitatea a fost numita Acra Castellum si este unul dintre cele 15 orașe din provincia Sciția care acoperă pământurile Dobrogei de azi. În această perioadă, cetatea a fost un punct important de pe Via Pontica.

În sec. VI bizantinii au construit un nou zid de cetate, chiar mai puternic și au stabilit aici o garnizoana mare. In oraș a trăit o populație numeroasă și bogată. Dupa anul 681 bulgarii au cucerit cetatea si au extins aria fortificată, construind inca un zid de cetate la nord, parapet spre nord. În sec. XIII cetatea apare cu numele Kaliakra in hartile italiene marine. In greaca acest nume inseamnă „cap frumos”.

Kaliakra traieste cea mai mare inflorire în a doua jumătate a sec. XIV, cand este capitala asa numitului despotism dobrogean. Acesta cuprinde pământurile bulgare de nord-est, taiate de guvernul central.
Atunci când în sec. XIV Al doilea imperiu bulgar s-a împărțit în trei, Kaliakra devine centrul părții de est al carui prim conducator se numeste Balik. La despotul Dobrotitsa, ginerele împărătesei bizantine Anna Savoia, Bulgaria de Est primeste numele său – Dobrogea iar Kaliacra isi traieste zilele de glorie ca și capitală a ei.

Moștenitorul despotului Dobrotitsa – Ivanko, fiul său, a reușit să încheie un contract de privilegii comerciale reciproce cu Republica Italiană Genova. Rapoartele scrise vorbesc despre un oraș medieval puternic, în care conducătorul taie monede proprii și transforma cetatea într-un centru bisericesc cu drept de stavropighie monahala.
Kaliakra a devenit un important port comercial internațional, care este confirmat de numeroasele descoperiri ale monedelor europene occidentale. Kaliakra isi păstreaza independența până la 1444 și este ultima cetate bulgara capturata de turci.

Actualizările recente despre Kaliakra sunt asociate cu lupta navală în Golful Nasului între amiralul Ushakov și flote turcești în 1791, in care armata rusa învinge.

In anul 2004, echipa lui B. Petrunova, în timpul săpăturilor în Podgradieto, între zidurile cetatii antice și medievale, arheologii au dat peste un mormant zidit de piatră din sec. III al tribului scit de sarmați. Peste mormantul de sarmati sunt ingropati doi bulgari. Bulgarii au venit pe aceste locuri în sec. VII.

Interesant: La începutul sec. VI, cetatea Accra a fost inlocuita de huni și bulgari. Ei au fost federați (aliați) ai Imperiului Bizantin, cu sarcina de a păzi granițele sale. În anul 513, federatii s-au rasculat împotriva imparatului Anastasius. El a încercat să îl mituiască pe liderul rebelilor Vitilian, dar nu a reușit. Apoi a trimis o armată împotriva lor, dar aceasta a fost învinsa în fața zidurilor Acrei. Potrivit cronicilor, gropile de cetate s-au umplut cu cadavre de soldați imperiale. Pentru a explica într-un fel învingerea bizantinii au răspândit legenda că șamanii bulgari au provocat un întuneric brusc, de la care soldații s-au îngrozit și s-au aruncat ca innebuniti în gropi singuri.

Rapoartele scrise vorbesc despre un oraș medieval puternic, în care conducătorul taie monede proprii și transformă cetatea într-un centru bisericesc cu dreptul de stavropighie monahala.
Declinul cetatii a avut loc cu cucerirea ei de către otomanii. Actualizările recente despre Kaliakra sunt asociate cu lupta navală în Golful Nasului între amiralul Ushakov și flote turcești în 1791, in care armata rusa învinge.

În memoria populară au rămas două legende despre capul Kaliakra.

Legendă
După capturarea cetății de la invadatorii turci, 40 de fete bulgare curajoase și-au împletit părul într-o cosita si au sărit de pe stâncii abrupte pentru a evita primirea credintei turcesti. Ele i au preferat abisul marin fata de batjocura asupritorilor. Prima dintre ele se numea Kaliakra și, prin urmare, capul poarta acest nume.

Legendă
Când Sfântul Nicolae a fost urmărit de turci, el a pornit sa alerge spre mare și pământul a început să se extindă sub picioarele lui. Astfel sa format capul. Se termină acolo unde turcii au ajuns sfântul și l-au taiat. În peșterile de la sfârșitul capului este mormântul Sfântului Nicolae. Acum, pe acest loc are este o capelă cu numele sfântului.