Expoziția „Familia Obretenov” din casa muzeală „Zahari Stoyanov” a fost deschisă ca urmare a interesului locuitorilor din Ruse și oaspeților orașului față de această cunoscută familie renascentisă. În 1958, în Ruse, în casa lui Nikola Obretenov, fiul lui Baba Tonka, a fost realizat și deschis muzeul „Baba Tonka”, unde vizitatorul se familiarizează cu viața economică și politică ale unui sfârșit de Ruse din epoca dominației otomane, iar locul central este dat de luptele de eliberare. În conștiința majorității bulgarilor, numele de Baba Tonka se leagă de lupta renașterii societății bulgare de eliberare spirituală și politică. O contribuție importantă la aceasta o are și muzeul existent până în 1992, care îi purta numele. Ca urmare a restituirii casei lui M. Obretenov, casa muzeală „Zahari Stoyanov” a adăpostit expoziția dedicată drumului vieții numitei Tonka Obretenova și a familiei sale, ca ilustrare a maturizării naționale a bulgăroaicei și a rolului acestei familii și al locuitorilor din Ruse în luptele de eliberare națională.
Expoziția este dispusă în patru săli. Una dintre acestea este o replică a caninetului lui Nikola Obretenov care a fost cronicarul familiei și al zonei Ruse în anii dinainte de 1878. Acesta și-a scris „Amintirile despre răscoalele bulgare”, a lăsat o bogată corespondență cu istorici, politicieni, susținători, mulțumită cărora poate fi refăcută imaginea anilor otomani.
Următoarea sală este dedicată familiei Obretenov – în aceasta se povestește despre evenimentele care au condus la evidențierea acestei familii, care a acordat o atenție specială rolului lui Rakovski în trezirea revoluționară a locuitorilor din Ruse. A fost marcată calea fiecăruia dintre membrii neamului lui Tiho (Tiho Obretenov este soțul numitei Baba Tonka, a fost realizată și o machetă a caselor familiei Obretenov, dispuse pe malul înalt al Dunării. Accent s-a pus și pe bunurile personale conservate.
O altă sală acordă o atenție cuvenită fenomenului cetei, ca cele din luptele de eliberare și ale celor mai proeminenți susținători ai acesteia: P. Hitov, F. Totyu și, în special, H. Dimitar și St. Karadzha. Ceata din vara anului 1868, condusă de ultimii doi conducători, a fost înfățișată pe larg, ca urmare a faptului că doi dintre fiii Babei Tonka au participat în aceasta. Petar a murit, iar Angel a fost condamnat la exil pentru totdeauna. Stefan Karadzha a fost capturat, dus la ruse și spânzurat (conform amintirilor lui Obretenov) pe locul halelor orășeneșri de astăzi. În această sală este expusă și sabia cu revolver a lui Karadzha.
În cea de-a patra cameră a fost înfățișat locul participării familiei Obretenov la următoarele etape ale dezvoltării mișcării revoluționare. Ruse a ocupat un loc important în rețeaua de comitete atunci când, la inițiativa lui Angel Kanchev, în casa numitei Baba Tonka, s-a întemeiat Comitetul Rvoluționar din Ruse. Cap a fost și fiul său, Nikola Obretenov și asociații săi: Toma Kardzhiev, Ilarion Dragostinov, Georgi Ikonomov, Radi Ivanov, Gancho Karamadzhakov. După decesul lu Levski, acest comitet a început treptat să devină foarte important – de două ori, acesta a fost declarat „central” pentru interiorul țării. Nu întâmplător, revolta din septembrie 1875, a avut una dintre cele mai puternice manifestări în Ruse, iar participarea familiei Obretenov la pregătirea acesteia este ilustrată și de o copie a steagului cusut de fiica, Petrana. Revolta din Aprilie, apogeul luptelor de eliberare națională, a făcut victime în familie – cel mai mic dintre fii, Georgi, a murit în Slivenul din Balcani, iar Nikola, membru al cetei Botev, a fost exilat. Petrana Obretenova a participat la aceasta ca soră medicală în spitalul armatei ruse din Svishtov. Accentul a fost pus pe eliberarea orașului Ruse (20.02.1878) și asupra perioadei de după eliberare, din viața familiei Obretenov.
Casa muzeală „Zahari Stoyanov” și-a deschis porțile pentru vizitatori în martie, 1978, ca urmare a împinirii a 100 de ani de la Eliberarea Bulgariei de sub dominația otomană. Zaharin Stoyanov a fost direct legat de familia Obretenov. Maturizarea spirituală a lui Dzhendo în Rusciuc, prietenia acestuia benefică cu Nikola Obretenov, au fost determinante pentru calea pe care a mers mai târziu în viață curiosul medveneț.
Considerând Ruse al doilea său loc de naștere, după Eliberare, Zahari Stoyanov s-a stabilit pentru a doua oară aici – 1878/1882. La 31.01.1882 acesta s-a căsătorit cu cea mai mică dintre copiii Babei Tonka – Anastasia. În 1884, a apărut cartea sa pentru Levski, scrisă cu multă afecțiune și admirație față de personalitatea Apostolului. Un an mai târziu, a tipărit și primul tim al celei mai mari opere a sa – „Însemnări privind răscoalele bulgare”. Urmează „Cetele din Bulgaria…” și cartea despre viața și activitatea lui L. Karavelov.
Cu cuvinte înflăcărate și o publicistică luminată, Zahariy aprinde și pregătește opinia publică din Rumelia de Est pentru viitoarea unificare a județelor Cnezatului Bulgar – 6.9.1885. După această dată, Z. Stoyanov se stabilește pentru a treia oară în Ruse. În primăvara anului 1886, a candidat ca reprezentant al poporului, Deputat în cel de-al IV-lea ONS, și a fost ales vicepreședinte, iar mai târziu, ca președinte al Adunării Naționale.
Zahari Stoyanov și-a încheiat drumul vieții foarte devreme – avea 30 de ani, la 2.IX.1889, în hotelul parizian „Suez”. Rămășițele sale pământești au fost aduse și înmormântate în Ruse, într-un mormânt construit în acest scop. Oasele sale au fost mutate în Panteonul Renașterii Naționale.
Din căsătoria lui Z. Stoyanov cu A. Obretenova a mai trăit singura lor fiică – Zaharinka, care poartă numele familiei tatălui său. Acesta a oferit casa construită în 1898-99 pentru muzeu.
