La 14 ianuarie 1910, doar la o lună de la moartea edilului, Primăria donează soţiei primarului Ion Bănescu loturile A1 şi 2 din careul B.a. pentru a construi o casă. Arhitectul comunei, Nicolae Loghiu, aprobă un plan de locuinţă pe strada Carol, prăvălii şi o hrubă, aşezate pe colţ, la intersecţia cu strada Decebal.
Soţia sa, Elena Bănescu, născută Handoca, o distinsă institutoare, la Şcoala primară de fete nr.2 din Constanţa, a murit în luna mai 1911, în vârstă de 38 de ani. A lăsat orfani patru minori, doi băieţi şi două fete, pe care i-a crescut cu dragoste sora Elenei, Lucia Lăpuşneanu. Bunurile lăsate de soţii Bănescu au fost trecute pe numele acesteia până la majoratul copiilor. Casa a fost construită greu, cu sprijin de la primărie, pentru copiii primarului Bănescu.
În timpul primului război mondial, fugind din calea inamicului care a ocupat Dobrogea, familia se refugiază în Moldova. La întoarcerea din pribegie găsesc locuinţa pustiită, iar miile de volume de cărţi, manuscrise, numeroase documente de mare valoare istorică dispărute.
Casa este refăcută cu greu, este trecută pe numele Gheorghe Bănescu, unul din fiii primarului, dar vine un alt război distrugător şi la sfârşitul lui sovietizarea forţată. Printre casele rechiziţionate de sovietici se numără şi aceasta. În 1947 cenaclul Filialei Dobrogea a Uniunii Scriitorilor îşi ţinea şedinţele aici, iar din 1949 aici este mutată Biblioteca centrală regională. În 1952 clădirea este renovată. Se sugerează ca imobilul să fie expropriat pentru utilitate publică. Se fac, probabil, presiuni asupra proprietarului încât aceştia să renunţe de bună voie.
În arhivele constănţene se află actul de donaţie din 1962 prin care Bănescu Gheorghe şi Bănescu Maria Elena „declarăm că donăm Sfatului Popular al regiunii Dobrogea, cu sediul în oraşul Constanţa, proprietatea noastră – situată în oraşul Constanţa, pe b-dul Tomis nr. 110, compus din teren în suprafaţă de 499 (patrusutenouăzecişinouă) mp, formând lotul 4 din careul „Ba” şi una casă cu parter şi mansardă. Am dobândit acest imobil prin moştenire de la mătuşa noastră Lăpuşneanu Lucia, decedată în anul 1947, ai cărei unici moştenitori suntem,
Clădirea devine proprietatea ICRAL care o foloseşte ca sedii pentru diverse organizaţii, instituţii, întreprinderi: Casa pionierilor, UCEFS, centru de jocuri mecanice, cooperativa Victoria.
La 19 octombrie 1990 prefectul Adrian Rădulescu, apreciindu-i valoarea patrimonială, atribuia casa Bănescu Şcolii populare de arte.
În 2006, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Constanţa comunică intenţia de a clasa ca monument istoric Clădirea Şcolii Populare de Artă – Constanţa, Bd. Tomis nr. 110 în vederea protejării sale legale şi conservării în timp a valorii arhitecturale şi memoriale a imobilului.
În vigoare de la 09 octombrie 2014.
Excelent îngrijită, astăzi aici se află sediul Centrului cultural judeţean „Teodor Burada”, o instituţie reprezentativă pentru Constanţa.
