Serviciul AudioTravelGuide poate fi accesat GRATUIT, fara suprataxa, de pe orice telefon sunand la +40. Costul este cel al unui apel normal catre o retea fixa!
Sig Top
ROBG Audio Travel Guide App
Google Play Store
App Store

19000

INFO

OBIECTIVE PE JUDETE

Portul Turistic Tomis, ConstanțaCod 1160


Portul a fost construit în 1958 în fostul Golf al Delfinilor. Bazinul portuar a fost realizat prin închiderea golfului cu două diguri: cel nordic, în formă de Y, cu o lungime inițială de 400 m, a fost prelungit în anul 2007 cu încă o porțiune de 200 m; cel estic pornește din faleza Cazinoului, pe o lungime de 500 m. Trei dintre cele patru laturi ale sale (cele estică, sudică și vestică) au fost prevăzute cu cheuri. Adâncimile sunt de doar 0,50 m în partea sud-vestică a bazinului și de 3 m în zona nord-estică.

Istoria portului Constanța este strâns legată de cea a orașului. Deși prima atestare documentară a Constanței este târzie (sec. II d.Hr.), anticul Tomis se descoperă, prin mărturii arheologice, încă din sec. VI î.Hr.

Orașul-port a fost organizat inițial ca un emporion – centru de schimb dintre comercianții greci și populațiile băștinașe. Tomisul va adopta, cu timpul, toate caracteristicile evolutive ale unui polis grecesc. Influența greacă se menține până în secolul I î.Hr., când teritoriul situat între Dunăre și Marea Neagră intră sub stăpânire romană. Primii ani ai guvernării romane au fost consemnați de poetul Ovidius.

Portul cunoaște o viață economică prosperă în secolele următoare, iar orașul preia numele împăratului Constantin. Schimburile comerciale se desfășoară cu precădere în „Edificiul roman cu mozaic”, admirabilă construcție situată între faleza orașului și instalațiile portuare.

În perioada bizantină, evoluția portului Tomis va fi marcată de numeroasele invazii ale popoarelor migratoare. Comerțul este în scădere, negustorii caută alte piețe, dar portul nu este dat uitării, el fiind înregistrat, în continuare, în portulanele și hărțile ragusane, venețiene sau genoveze. De altfel, portul și alte construcții aferente vor păstra multă vreme denumirea de „genovez”, în amintirea negustorilor și navigatorilor proveniți din acest oraș italian.

După o scurtă perioadă de stăpânire românească, „până la Marea cea Mare”, teritoriul dobrogean este ocupat de armatele Imperiului Otoman. În 1857 autoritățile turce concesionează construirea portului Constanța și a căii ferate Cernavodă-Constanța companiei engleze „Danube and Black Sea Railway and Kustendge Harbour Company Ltd.” Portul Constanța beneficiază, pentru prima dată, de amenajări și dotari relativ moderne.

După Războiul de Independență, în anul 1878, Dobrogea revine României și, odată cu aceasta, apar primele preocupări pentru construirea unui port care urma să fructifice poziția strategică a Constanței și avântul economic înregistrat de tânărul stat. În opinia Regelui Carol I, portul Constanța „va deveni unul dintre cele mai însemnate ale Orientului și un izvor de bogăție pentru țara întreagă”. La 16 octombrie 1896 a avut loc inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție și modernizare a portului Constanța. Piatra de temelie a fost depusă de către Regele Carol I.

Lucrările de construcție au început după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino și au fost continuate cu modificările propuse de alți doi ingineri români de excepție: Gheorghe Duca și Anghel Saligny. În anul 1909 a fost inaugurat oficial portul Constanța.

Începând cu 1967 s-au demarat lucrările de extindere a portului către sud. Un rol important pentru dezvoltarea portului l-a avut construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră, care a fost inaugurat în anul 1984.



Did you spend the night/ are you planning to spend the night in the region?
If yes, how many nights do you intend to/have spend in the region?
Post ID
Post Name
Post URL


codelist


booked.net



12468310