Construită după 1904, Casa Bârzănescu impresionează și iese în evidență prin stilul său Art Nouveau care îmbină structura neoclasică, unele elemente baroce și detaliile Secession.
Art Nouveau (termen provenit din limba franceză însemnând Artă nouă) este un stil artistic manifestat plenar în artele vizuale, designul și arhitectura de la începutul secolului 20, relativ sincron în majoritatea culturilor și țărilor europene, dar și în America de Nord, unde a fost adoptat cu precădere în Statele Unite ale Americii și Canada.
Stilul neoclasic se caracterizează în principal printr-o întoarcere la formele greco-romane. Pentru artiști, nu este vorba de a recurge la imitarea servilă a Antichității sau la experiența Renașterii italiene, ci de a dezvolta noi principii, destul de repede transformate în reguli rigide: claritate a expunerii, simplitate a structurii prin intermediul ordinii, al simetriei, al proporțiilor.
Intrarea este simplă și extrem de elegantă datorită elementelor de decor în formă de rozetă şi celor din cărămidă aparentă aflate deasupra scărilor de la intrare. Toate acestea sunt completate de prezența frizei cu cercuri din partea stânga inferioară și a celei de cărămidă aparentă de sub cornișă, alături de terasa cu balustradă metalică sprijinită pe patru console masive.
Constructorul a fost Ion Bârzănescu dar a fost locuită de inginerul Zahariadi, dirigintele de atunci al lucrărilor portului Constanţa.
Lucrările la portul Constanța au început la 16 octombrie 1896. În piatra de temelie a fost depus, de către Regele Carol I, documentul care consfințea „întemeierea unui port la țărmurile vechiului Pont Euxin, unde din veacurile cele mai îndepărtate comerțul a găsit un loc de adăpost, unde atâtea monumente istorice ne aduc aminte vechea dominație a strămoșilor noștri romani și unde s-a sfârșit poetul Ovidiu.”
Lucrările de construcție au început după proiectul inginerului I.B. Cantacuzino și au fost continuate cu modificările propuse de alți doi ingineri români de exceptie: Gheorghe Duca și Anghel Saligny. În anul 1899, conducerea lucrărilor portuare a fost preluată de Saligny, constructorul podului de la Cernavodă, în echipa sa fiind și dirigintele de șantier Zahariade. Până în 1909, când a fost inaugurat oficial portul Constanta, s-au efectuat lucrări de dragaj, au fost ridicate digul de larg, cel de intrare, cel de sud și cheurile, au fost construite 6 bazine, rezervoarele de petrol și, nu în ultimul rând, silozurile. Pornind de la aceste dotări, portul Constanța a operat în 1911 peste 1,4 milioane tone mărfuri.
În perioada interbelică se adaugă platformei portuare noi elemente de infastructura, precum uscătoria de porumb, clădirea administrației portuare, bursa, docul plutitor s.a, iar traficul atinge 6,2 milioane tone în 1937, cifra care situa Constanța între primele porturi europene.
