Casa Constantin Tican a fost construită în anul 1908.
Călărași, numit în trecut, Lichirești și, temporar, Știrbeiu, este cel mai mare oraș al județului și unul din cele mai importante municipii din regiunea de dezvoltare Sud.
Conform datelor finale ale recensământului populației din anul 2011, municipiul Călărași are o populație de 65181 de locuitori.
Numele de Lichirești datează probabil de la începutul primei așezări de locuitori statornici pe aceste meleaguri, în timpul domniei lui Mihai Viteazul. Lichireștiul este menționat pentru prima dată într-o hartă, la data de 1700, operă cartografică a stolnicului Constantin Cantacuzino, tipărită în Italia, la Padova.
Denumirea de Călărași are două cauze posibile: prima ar fi că punctul de trecere din Imperiul Otoman în Țara Românească era păzit de o căpitănie de călăreți, iar alta ar fi preluare prin extensie a denumirii satului Călărașii Vechi, deoarece din acel sat și din oraș erau recrutați pentru armată cei mai buni călăreți.
Populația era reprezentată la acea dată de oameni liberi care se ocupau cu agricultura și creșterea animalelor, români și un număr mic de bulgari și turci. O categorie aparte erau călărașii ștafetari, care făceau serviciul de curierat pe traseul București – Constantinopol. Sunt organizați cel mai probabil în vremea domnitorului Constantin Brâncoveanu, primul document păstrat care-i amintește datează de la 25 mai 1722. De la acești călărași ștafetari, care după terminarea serviciului s-au stabilit în așezarea ce se afla în apropierea detașamentului lor, satul Lichirești începe să fie cunoscut sub denumirea de „satul călărașilor” sau Călărași. La 1 mai 1734 Călărași este menționat ca târg, ceea ce e un indiciu că satul luase proporții, că începuse să închege o viață comercială. Diferiți călători care au trecut pe aici au avut întotdeauna impresii plăcute despre acest târg. În această perioadă Călărașiul făcea parte din județul Ialomița, cu reședința la Urziceni.
Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea încep să se facă îmbunătățiri cu caracter public: pe lângă vechea biserică ce exista în centrul localității, se ridică un han central și numeroase prăvălioare, care – împreună cu casele unor locuitori mai înstăriți – vor da Călărașiului un aspect de orășel.
Zona actuală a Călărașiului a fost de multe ori teatrul războaielor purtate împotriva pericolului turcesc, pentru apărarea luncii Dunării. S-au purtat multe bătălii aici, încă de la înființarea localității și până la data de 28 mai 1812 când la București s-a semnat pacea ce avea să aducă liniștea locuitorilor. Momentele de groază au trăit călărășenii și în 1821, o dată cu declanșarea revoluției conduse de Tudor Vladimirescu, necazurile lor terminându-se abia la un an după sfârșitul revoluției din 1821. Un alt moment de panică pentru locuitori îl reprezintă noul război ruso-turc din anii 1828-1829. Ca și cum pierderile cauzate de război n-ar fi fost suficiente, în anii 1828-1830 la Călărași a izbucnit o groaznică epidemie de ciumă. În vara anului 1831 izbucnește holera, adusă de turci, din fericire această nouă epidemie ținând doar câteva zile.
Deși după 1833 în Călărași vin și persoane cu posibilități materiale, în special negustori, o mică parte dintre aceștia se stabilesc definitiv, cei mai mulți făceau afaceri și părăseau orașul, neîndrăznind să rămână într-un oraș situat pe o moșie particulară, fără nici o perspectivă de viitor.
