Casa de Cultură a Sindicatelor, unul dintre cele mai noi și elegante edificii arhitecturale din perimetrul orașului Constanța, a fost realizată între anii 1976 și 1983, după proiectul arhitectului K.Ghengiomer.
Construcţia a fost realizată de către Uniunea Generală a Sindicatelor din România, pe terenul acordat în folosinţă gratuită, prin decret prezidenţial, de către Nicolae Ceauşescu.
Clădirea dispune de două săli de spectacole, care pot fi folosite și pentru alte destinații (ședințe, festivități, întâlniri de afaceri etc). Sala mare de spectacole este dotată cu 735 locuri, sistem sunet – 10.000 w (microfoane Bayern, Shure, Sennheizer)
și sistem lumini – 150 proiectoare PAR 64. Sala mică dispune de 176 locuri.
Edificiul reprezintă o îmbinare armonioasă între liniile îndrăznețe ale arhitecturii contemporane și elemente ale artei construcțiilor românești tradiționale.
Balconul suspendat pe coloane, amintește de pridvorul brâncovenesc.
Aspectul general este completat cu esplanada, placată cu travertin și marmură, pe care se ridică monumentul eroilor independenței.
Clădirea Casei de Cultură a Sindicatelor, esplanada și parcul se armonizează perfect cu ansamblul de locuințe, din împrejurimi, cu care formează un tot unitar. Inaugurarea activității artistice în acest edificiu a avut loc la 4 ianuarie 1984 cu opera Mam’ Zelle Nitouche, o operetă în două acte compusă de Florimond Ronger-Hervé pe baza libretului scris de Henri Meilhac și Albert Millaud.
Parcul Casei de Cultură, situat pe partea nordică a acesteia, a fost amenajat începând cu anul 1985, surprinzând un spațiu amplu în care au fost plantate specii ornamentale valoroase.
Pe scena Casei de Cultură au urcat artişti de renume, precum Olga Tudorache, Tamara Buciuceanu, Radu Beligan, Victor Rebengiuc, Florin Piersic, Dan Puric, Ştefan Radof, , Horaţiu Mălăele, Tudor Gheorghe sau regretatul Gheorghe Dinică, iar constănţenii au putut asista, de-a lungul anilor, şi la concerte simfonice, pop-rock sau la reprezentaţii de balet.
Aici se făceau și diverse cursuri pentru copii și tineri. Au supraviețuit numai trei: de mandolină, de dans sportiv și de dans modern.
Aici a avut loc pentru prima dată spectacolul pe gheață.