Clubul Copiilor este amplasat în fața gării CFR și până în anul 1945 a fost sediu al Camerei agricole, adică în perioada interbelică, pretul național la cereale se stabilea în această clădire. Arhitectura clădirii este una în stilul bizantin cu rotonde, coloane și incrustații.
Clubul Copiilor a luat fiinţă la 12 octombrie 1954 şi a funcţionat, la început, într-un local naţionalizat de pe strada Elena Cuza Vodă, pe locul actualului cămin nr. 3, până în anul 1965 când s-a mutat în clădirea fostei ocârmuiri, construită în 1838, de pe strada Griviţa şi într-o anexă a penitenciarului unde a funcţionat până în 1982, apoi în actualul local de pe şoseaua Alexandriei. Iniţial, localul a aparţinut Camerei de agricultură şi a fost internat al Liceului Agroindustrial.
În anul înfiinţării, 1954, a funcţionat numai cu 3 cercuri: navo-modele, mâini îndemânatice şi sport.
Numărul lor a crescut treptat, pentru ca în 1986-1987, să se ajungă la 15: modelism, telecomunicaţii, construcţii radio, automatizări, karting, chimie experimentală, creşterea animalelor şi păsărilor mici, legumicultură şi floricultură, dans modern şi thematic, muzică uşoară, activitate turistică, cenaclu literar, atelierul fanteziei, de confecţii-tricotaje, foto-cineclub.
Personalul didactic era format din: 3 învăţători, 6 profesori de specialitate – 2 de biologie, 1 de filologie, 1 de geografie, 1 de educaţie fizică, 1 de agrobiologie , 6 personal de specialitate – 1 subinginer, 4 maiştri constructori, 1 tehnician.
În anul şcolar 1997-1998, în cadrul Clubului Copiilor – Turnu Măgurele a funcţionat un număr de 21 cercuri: protecţia mediului înconjurător, legumicultură şi floricultură, chimie experimentală, desen-pictură, telecomunicaţii, cenaclu teatru, construcţii radio, dans modern, instrumente muzicale, karting, automatizări, foto-cineclub, creaţii – confecţii broderie, tenis de masă, navomodele, orientare turistică, informatică, şah, judo, jocuri sportive – kaiac.
În perioada 2002-2003 structura clubului era următoarea: dans, construcţii radio, telecomunicaţii, foto-cineclub, meteorologie, protecţia mediului, informatică, croitorie – fantezie, creaţie – broderie, desen – pictură, ansamblu folcloric, tenis de masă, turism, instrumente muzicale.
Din anul 2008, în cadrul Clubului Copiilor – Turnu Măgurele, funcţionează un număr de 10 cercuri: informatica, folclor-etnografie, orientare turistica, karting, electronica, telecomunicatii, dans modern, tenis de masa, protectia mediului si muzeologie.
Turnu Măgurele face parte din categoria oraşelor noi, dar aşezarea ca atare este mult mai veche. Din perioada târzie a epocii bronzului datează marele tezaur descoperit la Turnu Măgurele în anul 1880, compus dintr-un fel de cilindri, în număr de 10, lungi de 5 cm, având un diametru de 54-56 cm şi împodobiţi cu nervuri transversale dintr-un fragment de ţeavă de aur, precum şi din 433 inele mici de cinci mărimi. Inelele serveau ca monedă în schimburile comerciale ce se făceau in regiune. După războaiele daco-romane din anii 101-106 d.Hr., încheiate cu victoria armatelor romane conduse de împăratul Traian şi care a avut drept consecinţă cucerirea Daciei, zona actualului oraş nu a intrat în componenţa noii provincii create. Împăratul Traian a fortificat graniţa de est a Daciei pe linia Oltului, construind cunoscuta Limes alutanus, format din castre şi cetăţi de o parte si de alta a râului Olt, de la Dunăre. Înfiinţarea oficială a oraşului Turnu, s-a hotărât la data de 27 februarie 1836 pe timpul domnitorului Alexandru Ghica.