Conacul Manu a fost construit la sfârșitul secolului al XIX-lea fiind parte a moșiei generalului George Manu din localitatea Scrioaștea. Moșia generalului George Manu era formată din satele Măldăieni, Scrioaștea și Papa, având o întindere de 2.332 de ha, din care 150 ha de pădure și 70 ha islaz. Școala și Primăria i se datorează lui Manu.
Gheorghe Manu sau George Manu s-a născut la 26 iulie 1833 în București și a murit la 16 mai 1911, București. A fost general și om de stat român, care a deținut funcția de președinte al Consiliului de Miniștri între 1889 și 1891.
Gheorghe Manu era fiul fostului caimacam al Munteniei, Ioan Manu și al Anei, fiica Marelui Ban Alexandru Ghica. La 14 ani este înscris la Școala de cadeți din Postdam, iar după absolvire, guvernul român i-a permis să rămână cu gradul de locotenent în armata prusiană pentru a se specializa. A urmat în perioada 1850-1853 Școala militară din Berlin, iar între 1854-1856 Școala specială de artilerie, tot din Berlin.
În 1853, Manu a devenit sublocotenent, în 1858 locotenent, căpitan în 1859, maior în 1860, locotenent-colonel în 1864, general de brigadă în 1877, general de divizie în 1906.
A fost profesor pentru artilerie la Școala militară de ofițeri din București între 1859-1860, apoi comandant al bateriei de artilerie călăreață din primul divizion de artilerie din Țara Românească în 1860.
Între 1860-1864, Manu a fost comandant al divizionului 2 din primul regiment de artilerie din Țara Românească, apoi comandant al primului regiment de artilerie din Țara Românească între 1864-1869, ministru de război între 1859-1870, 1888-1889 și 1904-1907, comandantul Diviziei 4 infanterie în 1877, comandantul artileriei Armatei de operații între 1877-1878, inspector general al artileriei în 1878 și între 1881-1883 și comandantul Diviziei 3 infanterie în 1881.
În afara funcțiilor militare, el a avut și funcții politice. Astfel, între 1874-1877, Gheorghe Manu a fost primar general al orașului București, între 1888-1889 și 1892-1895 a fost vicepreședinte și președinte al Adunării Deputaților, între 1889-1901 a fost președinte al Consiliului de miniștri și ministru de interne, în 1891 a fost ministru al domeniilor publice, comerțului, agriculturii și industriei, între 1889-1900 a fost ministru de finanțe și în anul 1900 a fost ministru de interne.
Generalul Manu a crescut de la 4 la 8 regimentele de artilerie românești, a contribuit la înființarea artileriei de munte și a celei teritoriale, a înzestrat armata cu tunuri de calibru 75 mm și de calibru 87 mm, ambele de model 1880.
A fost membru fondator al Societății Geografice din România, fiind vicepreședinte și, ulterior, președinte al comitetului director timp de treizeci și șase de ani. De asemenea, s-a preocupat susținut de realizarea Marelui dicționar geografic al României.
Însă a fost și președinte al Adunării Deputaților, între 26 februarie 1892 și 24 octombrie 1895. Din această funcție a contribuit la adoptarea unor legi importante pentru modernizarea României: Legea creditului agricol (16 mai 1892), Legea învățământului primar (18 mai 1892), Legea pentru exploatarea telefonică (11 iunie 1892), Legea pentru descoperirea monumentelor și obiectelor antice (6 decembrie 1892), Legea clerului mirean și a seminariilor (10 iunie 1893), Legea asupra maximului taxelor și contribuțiilor comunale (16 iulie 1893), Legea pentru înființarea Jandarmeriei rurale (1 septembrie 1893), Legea minelor (3 mai 1895).
