În vara lui 1868, conducătorii Hadzhi Dimitar și Stefan Karadzha au condus o ceată de aproximativ 130 de oameni. Planul anterior prevedea ca, după ce ajungeau pe pâmânt bulgăresc, să declare revoltă și ceata să servească drept catalizator al mișcării de eliberare generală.

După ce au finalizat pregătirea preliminară, rebelii s-au adunat în satul român Petrușan, s-au dus pe o mică insulă de pe fluviul Dunărea și, de acolo, pe 18 iulie, cu un vas acoperit, au ajuns pe malul bulgar. Locul de trecere este la vest de gura râului Yantra, la „Bostanskata Koriya” („Crângul Bostan”), în apropiere de zona „Yankovo Garlo” („Gâtul lui Iancu”). Terenul din jur reprezenta o depresiune mlăștinoasă, acoperită cu stuf, care la sud se alătură cu valea râului Studena. Deoarece, încă de la debarcare au fost observați de turci, conducătorii au ținut un consiliu militar, la care s-a hotărât să nu se anunțe revolta, ci să se întrerupă telegraful între Ruse și Svishtov și, cât mai repede posibil, să se ajungă în Balcani. De aici, a început drumul acestora de sacrificiu, care a trecut prin lupte la Karaisen, Karapanova Koriya, Vishovgrad, Kanladere, Buzludzha.

Cu ocazia a 100 de ani de la aceste evenimente grandioase, în 1968, la locul unde ceata a pășit pe malul bulgar, a fost inaugurat un monument mare în forma unui obelisc.